„Astăzi în Parlament se va dezbate o moţiune simplă pe care noi am introdus-o pe deszăpezire. De asemenea, vom introduce o moţiune simplă pe tema situaţiei grave energetice a României. Vă reamintesc că nici astăzi, pentru că tot au amânat, nu avem o strategie energetică. Despre corupţia din sistem, ce să vă mai spun. (…) Şi, de asemenea, au mai făcut o trăsnaie, au transferat Transelectrica şi Transgazul la SGG”, a declarat Blaga într-o conferinţă de presă susţinută după şedinţa BPN al PDL.
Moţiunea simplă „Îmbogăţirea baronilor PSD, PNL sau reţeta teleînzăpezirii, marca Ponta”, iniţiată de PDL şi PP-DD, urmează a fi dezbătută luni, de la ora 16,30, în plenul Camerei Deputaţilor.
Moţiunea privind situaţia din sistemul energetic urmează să fie depusă săptămâna viitoare la Camera Deputaţilor.