Pedeapsa pentru cei care abuzează sexual minori ar putea creşte. Câţi ani de închisoare vor face pedofilii

Orice faptă ce implică relaţii sexuale cu un minor sub 14 ani se pedepseşte de la cinci la 12 ani de închisoare. Asta prevede un amendament la proiectul legislativ al cărui raport a fost admis marţi de Comisia juridică din Senat.
Romania TV
18 feb. 2020, 15:23
Pedeapsa pentru cei care abuzează sexual minori ar putea creşte. Câţi ani de închisoare vor face pedofilii

Şerban Nicolae, iniţiatorul amendamentului, a precizat că se impune ridicarea limitei minime a pedepsei, de la patru la cinci ani, dar şi limita maximă, de la 11 la 12 ani, „dată fiind gravitatea faptei săvârşite cu un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, dacă făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani”.

„Considerăm necesară modificarea actelor legislative care prevăd pedepsirea infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sociale a minorilor, astfel încât orice faptă care implică contact sexual cu un minor cu vârstă mai mică de 15 ani să fie în mod direct încadrată ca viol, fără a fi nevoie de dovezi care să ateste imposibilitatea victimei de a se apăra sau tentativa de a opune rezistenţă. De asemenea, considerăm necesar ca pedeapsa minimă pentru cazurile de viol şi de act sexual cu un minor să fie mărită de la trei la patru ani, având în vedere că, în prezent, foarte multe dintre pedepsele pronunţate sunt pedepse cu suspendare”, se arată în expunerea de motive, conform Agerpres.

Iniţiativa are ca scop creşterea pedepselor pentru cazurile de abuz împotriva minorilor pentru ca instanţa să nu mai poată pronunţa sentinţe cu suspendare, mai ales în contextul unei diferenţe mari de vârstă.

„Totodată, diferenţa de vârstă pentru care infracţiunile nu vor fi sancţionate va scădea de la 3 la 2 ani, cu scopul de a limita situaţiile în care abuzatorul primeşte pedeapsa minimă. De asemenea, propunerea prevede creşterea vârstei minime pentru care este un astfel de act poate fi considerat consimţământ, de la 15 la 16 ani, conform legislaţiei în vigoare”, se precizează în textul propus.

Din înregistrările de la ÎCCJ reiese că în perioada 2016 – 2018 au fost date „553 condamnări definitive pentru cazuri de act sexual cu minor şi alte 962 pentru viol. Chiar şi aşa, numeroase cazuri prezentate în presă relevă faptul că de foarte multe ori judecătorii schimbă încadrarea faptelor de natură sexuală cu victime minori de la viol la act sexual cu minori. În practică, instanţele româneşti continuă să încadreze cele mai multe fapte de abuz sexual comise asupra minorilor sub 14 – 15 ani ca act sexual cu un minor”.

Potrivit sursei citate, proiectul legislativ pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal şi a Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală cu raportul de admitere va ajunge în plenul Senatului, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată.

Citeşte şi: Dosarul Caracal se judecă în continuare la Tribunalul Olt. Familia Alexandrei, obligată să achite cheltuieli de judecată

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce este laptele UHT vândut în supermarketuri, de fapt. Mulți români îl cumpără fără să știe
Capital.ro
Americanii cutremură România. Au dezvăluit marele secret din spatele lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Spălătoriile auto sunt în continuare o mină de aur! afacerea clasică, dar profitabilă indiferent de orașul în care trăiești
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
De ce nu poate Putin să oprească războiul. Cinci capcane pe care și le-a întins singur
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Coșmar pentru șoferi. Se închide un drum fundamental
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
BREAKING NEWS Șoferul autoturismului care a fost evitat de microbuzul căzut în Dunăre a fost dus la spital! Câte persoane s-ar fi aflat în microbuz
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis la tranzacții cu numerar. Se deschide obligatoriu cont la bancă. ANAF a început controlul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Crin Antonescu l-ar învinge pe George Simion în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Rezultatele ultimului sondaj CURS
MediaFlux
Amenințarea lui Putin pentru întreaga lume! Se anunță sute de victime
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Primă la aniversarea căsătoriei: până la 3.000 de lei! Vezi cum poți beneficia