FONDUL ŞCOLII, scos în afara legii. Se cer sancţiuni drastice

Consiliul National al Elevilor şi Asociaţia Elevilor din Constanţa vor modificarea legii educaţiei, astfel încât să fie sancţionate solicitarea şi oferirea de bani pentru fondul şcolii.
Filip Stan
24 sept. 2015, 15:14
FONDUL ŞCOLII, scos în afara legii. Se cer sancţiuni drastice

Consiliul National al Elevilor (CNE) si Asociatia Elevilor din Constanta (AEC) solicita Parlamentului Romaniei si Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice modificarea legislatiei in vigoare, in sensul introducerii unor norme coercitive, prin care sa fie sanctionata solicitarea si oferirea de sume de bani aferente asa-zisului ‘fond al scolii’.

Consiliul National al Elevilor şi Asociaţia Elevilor din Constanţa considera ca aceasta practica poate fi oprita doar prin introducere unor prevederi, prin care sa poata fi sanctionati drastic toti cei care pretind sau ofera fondul scolii. De asemenea, concomitent cu introducerea sanctiunilor pentru colectarea fondului scolii, CNE şi AEC cer ca legea educatiei să fie modificată, in sensul in care finantarea complementara sa devina obligatorie. În prezent această norma este permisiva, iar autoritatile locale iau, de cele mai multe ori, decizia sa nu acorde aceste sume de bani.

Vezi şi: Schimbări majore în ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC în următorii 5 ani. Costurile sunt de peste DOUĂ MILIARDE de euro

Invatamantul este, conform legii, gratuit, insa cu totii stim foarte bine ca asemeni multor altor prevederi ce au legatura cu educatia, foarte putine scoli respecta acest lucru. Nu putem nega faptul ca radacina problemei este la unitatile administrativ-teritorie care refuza sa acorde finantare complementara pentru a asigura buna functionare a scolilor si inerent nu admit faptul ca educatia ar trebui sa fie o prioritate. Cercul vicios se continua cu scolile, cele care se eludeaza de orice raspundere, dispunand colectarea fondului scolii prin ceea ce ei numesc cotizatia (voluntara) la asociatia de parinti. Evident, in acest mod banii cheltuiti nu vor respecta legea achizitiilor publice, scoala comandand bunuri prin asociatie. Acesta cotizatie voluntara naste insa controverse, cei care refuza sa o plateasca, cu toata presiunea de grup, fiind sanctionati in diferite feluri„, a declarat Horia-Serban Onita, presedintele Consiliului National al Elevilor.

„Statul va refuza sa acorde o finantare corespunzatoare sistemului de invatamant, atata timp cat va sti ca elevii si parintii sunt dispusi sa cotizeze cu fonduri suplimentare, pentru a beneficia de conditii decente, imperioase pentru derularea unui proces educational de calitate. Atat elevii, cat si parintii acestora, isi doresc conditii optime de invatare. Dar, solutia nu este sa cotizam cu bani catre unitatile de invatamant. Intreaga comunitate scolara trebuie sa faca presiuni pe langa autoritatile locale pentru acordarea unei finantari complementare corespunzatoare. Din pacate, fondul scolii a devenit o practica comuna in randul elevilor, parintilor si profesorilor. De aceea, singurul de mod de stoparea a acestui fenomen este introducerea unor sanctiuni”, a declarat Constantin-Alexandru Manda, presedintele Asociatiei Elevilor din Constanta”, se arată într-un comunicat.

De asemenea, elevii vor sa se faca presiuni pe langa conducerea unitatilor administrativ-teritoriale, in vederea acordarii unei finantari complementare corespunzatoare unitatilor de invatamant din raza acestora.

Situaţie dezastruoasă în şcolile de la sat. Copiii doar visează la calculatoare, biblioteci sau laboratoare

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
Playtech.ro
La ce temperatură să setezi aerul condiționat în mașină ca să consumi mai puțin combustibil
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Cum se prepară corect salata de icre. Rezultatul e un deliciu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Rusia a făcut anunțul ferm! Ucraina nu mai are de ales
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri