Pensie anticipată 2025, cu penalizare. Stagiul de cotizare contributiv, cele asimilate și perioadele necontributive, luate în calcul

Pensia anticipată, cu penalizare, se acordă cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.
Filip Stan
22 ian. 2025, 16:38
Pensie anticipată 2025, cu penalizare. Stagiul de cotizare contributiv, cele asimilate și perioadele necontributive, luate în calcul

Pensie anticipată 2025: Potrivit prevederilor din noua Lege a pensiilor nr.9/2023, a fost eliminată obligativitatea prezentării/depunerii de către beneficiari a copiilor documentelor prevazute de legislația din domeniul de activitate al caselor teritoriale de pensii, fotocopierea gratuită a documentelor originale fiind asigurată de instituțiile în cauză.

Cine se poate pensiona anticipat în 2025 și condiții de acordare a pensiei:

Persoanele care au realizat:

– stagiul complet de cotizare CONTRIBUTIV, prevăzut de lege ( anexa nr. 5 la lege);
precum şi cele care au depășit stagiul complet de cotizare contributiv, cu până la 5 ani de stagiu de cotizare.

Reducerea vârstei standard de pensionare cu cel mult 5 ani, prevăzută de lege în situația acestei categorii de pensie, NU se cumulează cu nicio altă reducere reglementată de legea cadru sau de alte acte normative.

Pentru deschiderea dreptului la pensia anticipată, stagiul complet de cotizare contributiv NU include:

Stagiile de cotizare contributive realizate în baza unui contract de asigurare socială, încheiat, începând cu data de:

– 1 ianuarie 2018, conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;
– 28 septembrie 2020, conform OUG nr.163/2020 ( asigurare retroactivă);
– 1 septembrie 2024, conform art. 6 alin.2) din Legea nr. 360/2023.
– 1 septembrie 2024, conform art. 6 alin.3) din Legea nr. 360/2023 (asigurare retroactivă).

Stagiile de cotizare realizate în sisteme neintegrate sistemului public;

Perioadele asimilate stagiului de cotizare luate în calcul la pensia anticipată în care o persoană:

– a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvenţă ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare iniţială, cu condiţia absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licenţă, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz;

Pensii 2025. Câţi bani în plus va lua fiecare pensionar după indexare. TABEL după aplicarea formulei de calcul

– a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;

– a beneficiat de indemnizații de asigurări sociale acordate potrivit legii în intervalul 1 aprilie 2001-1 ianuarie 2006 (concediu pentru incapacitate temporară de muncă, și concediu pentru creşterea copilului, prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, indemnizaţie pentru maternitate);

– a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale;

Perioade necontributive avute în vedere la pensionarea anticipată 2025:

– Vechimea în muncă acordată conform Decretului-Lege nr. 118 /1990 (stramutare, deportat, privat de libertate, prizonier);

–  Stagiul suplimentar la vechimea în muncă acordat conform Decretului-Lege nr. 118 /1990;

– Sporul acordat conform Decretului nr. 112/1965 (pentru țările cu climă greu de suportat);

– Perioada de șomaj realizată anterior datei de 1 aprilie 2001;

Pensii 2025. Cine sunt seniorii care primesc bani în plus în 2025, chiar dacă s-au îngheţat pensiile. Ministrul Muncii, intervenţie la Casa de Pensii pentru „mica recalculare”

– Perioada recunoscută în baza Decret Lege nr. 51/1990 privind vechimea în muncă a soţiei salariate care îşi urmează soţul trimis în misiune permanentă în străinătate;

– Sporul acordat pentru perioadele de activitate desfășurată în grupe superioare de muncă/condiții speciale de muncă/condiții deosebite de muncă;

– Perioada în care o persoană a beneficiat de venit de completare/plăți compensatorii, după data de 1 aprilie 2001- considerată condiție normal de muncă;

– Alte perioade care au constituit vechime în muncă conform altor actele normative, pentru care nu s-a datorat CAS (ex. șomaj tehnic).

Stagiul de cotizare de până la 5 ani, realizat peste stagiul complet de cotizare contributiv, cuprinde:

– perioade de stagiu de cotizare contributiv;
– perioadele asimilate stagiului de cotizare;
– perioadele necontributive recunoscute ca stagii de cotizare, conform legii;

Reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută la această categorie de pensie NU se cumulează cu nicio altă reducere reglementată de legea cadru sau de alte acte normative.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Noua TAXĂ s-a votat. Decizie în România începând cu 1 ianuarie 2026. Se plătește pe persoană
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Zodii care ies în mare pagubă. Se anunță pierderi grele
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster