Pensii 2019. Ce trebuie să ştie pensionarii care vor să muncească

Cei care s-au pensionat anticipat sau anticipat parțial trebuie să știe că nu mai pot cumula pensia cu anumite venituri deoarece riscă suspendarea dreptului de pensie. Cu alte cuvinte, pensionatul anticipat nu mai poate lucra în baza unui contract de muncă, veniturile salariale neputând fi câștigate cu cele din pensia anticipată/parțială.
Alina Costache
05 feb. 2019, 11:54
Pensii 2019. Ce trebuie să ştie pensionarii care vor să muncească

În sistemul public de pensii, pensionarii pot cumula pensia cu venituri de orice natură prevăzute de Codul Fiscal, indiferent de nivelul acestora, cu excepţia „ pensionarului, beneficiar al unei pensii anticipate, care realizează venituri lunare aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I, lit. a) şi b) sau pct. II”.

Art. 6 – (1) În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, următoarele persoane:

I. a) persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă;

b) funcţionarii publici;

c) alte persoane care realizează venituri asimilate salariilor pentru care se datorează contribuţie de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal.

II. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu cele ale persoanelor prevăzute la pct. I Cu alte cuvinte, pensia anticipată obţinută de politicieni şi judecători nu poate fi cumulată cu alte venituri.

Pensia de invaliditate gradul I sau II și Pensia de urmaş gradul I sau II de invaliditate nu se cumulează cu venituri obținute:

în baza unui contract individual de muncă;
în baza unui raport de serviciu (funcționar public);
de persoane care desfășoară activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

Pensia de urmaș a soţului supravieţuitor încadrat în gradul I sau II de invaliditate nu se cumulează cu venituri obținute:

în baza unui contract individual de muncă;
în baza unui raport de serviciu (funcționar public);
de persoane care desfășoară activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

Pensia de urmaș a soțului supraviețuitor – dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;

Pensie de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului și pensia de urmaș a soţului supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani, nu se cumulează cu venituri obținute:

în baza unui contract individual de muncă;
în baza unui raport de serviciu;
de persoane care desfășoară activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

!!! Pentru situațiile de mai sus, non-cumulul acționează dacă veniturile obținute depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Cumul Pensii 2019. Ce pensii se pot cumula cu venituri

Persoanele care beneficiază de pensie (pentru limită de vârstă, anticipată de invaliditate sau de urmaș) pot, în general, să cumuleze veniturile din pensii cu alte tipuri de venituri obținute din activităţi independente şi din drepturi de proprietate intelectuală.

Persoanele care beneficiază de pensii pot obține și alte venituri, însă limitele în privința cumulării pensiei cu alte venituri depind de mai mulți factori, inclusiv de tipul de pensie pe care o persoană îl are.

1.Pensionarii pentru limită de vârstă și copiii, pensionari de urmaş (cu vârsta până la 16 ani, respectiv 26 de ani – dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii), pot cumula pensia cu venituri obtinute:

din activități independente, aşa cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora.
din activități independente, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora.

Pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul I sau II de invaliditate, precum şi pensionarii de urmaş încadraţi în gradul I sau II de invaliditate;

2. Pensionarii beneficiari ai unei pensii anticipate sau ai unei pensii anticipate parţiale și soţul supravieţuitor, incadrat in gradul I si II de invaliditate, beneficiar al unei pensii de urmaş, pot cumula pensia cu venituri obținute din activităţi independente, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, precum și din activităţi dependente, indiferent de nivelul acestora, cu excepția:

veniturilor obținute în baza unui contract individual de muncă;
veniturilor obținute în baza unui raport de serviciu (funcționar public);
veniturilor obținute de persoane care desfășoară activități în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

3. Pensia de invaliditate gradul III de invaliditate; Pensia de urmaș a copilului încadrat în gradul III de invaliditate.

Pot cumula pensia cu venituri obținute din activități independente astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, precum și din activităţi dependente (dacă nu se depăşește jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă) obținute :

în baza unui contract individual de muncă;
în baza unui raport de serviciu (funcționar public);
de persoane care desfășoară activități în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

4. Soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, cu exceptia celui incadrat in gradul I si II de invaliditate poate cumula pensia cu venituri obținute din activităţi independente, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora, precum și din activităţi depnedente (dacă acestea nu depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat):

în baza unui contract individual de muncă;
în baza unui raport de serviciu (funcționar public);
ca urmare a desfășurării unei activități în funcţii elective sau care este numit în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi în calitate de membru cooperator dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

5. Consilierii locali/județeni pot cumula veniturile obținute din această calitate cu orice categorie de pensie.

sursa: CNPP

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fanatik.ro
Lidl aduce la raft de sâmbătă, 17 mai 2025, produsele aflate la mare căutare în aceste zile. Se vor vinde pe bandă rulantă, au prețuri avantajoase
Capital.ro
Călin Georgescu a acceptat. Decizia lui George Simion, fix înainte de alegeri: Așa cum îmi cereți!
Playtech.ro
Se schimbă liderul în cursa pentru Cotroceni. Sondajul Polymarket indică o răsturnare de situație. Cine este favorit
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
„Vaccinurile inverse”: soluția revoluționară pentru bolile autoimune și alergii. Un nou „Sfânt Graal” al medicinei
wowbiz.ro
"M-a sunat și..." ULTIMA DISCUȚIE dintre Eugen Cristea și Cristina Deleanu, înainte să moară. Ce i-a transmis femeia cu care era de 40 de ani, la telefon
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Irinel Columbeanu nu mai are bani nici de azil. Datoriile cresc
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Ploi torențiale, furtuni și ninsori în acest weekend, în România. Ce județe sunt vizate
Cancan.ro
Surpriză la urnele de votare din diaspora! De unde aleg să pună ștampila cei mai mulți români, până la ora asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie în România. S-a stins unul dintre cei mai iubiți medici. A fost un adevărat simbol: Rămâne în amintirea noastră...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Băiețel de 7 ani mort după ce a fost pedepsit de părinți să mănânce forțat
Cum să-ți ”păcălești” stomacul. Alimentele care îți taie pofta de mâncare și nu îngrașă
MediaFlux
Răsturnare în sondaje! Nicușor Dan „a trecut pe primul loc în țară”, anunță directorului INSCOP: În ultimele 10 zile a crescut constant, iar George Simion a scăzut constant
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
TikToKrația: Comisia Europeană acuză din nou algoritmii că dictează ce gândim, în plină democrație