Pensii 2023. Când începe eliberarea adeverințelor pentru pensionarea cu 13 ani mai devreme

La nivelul Complexului Energetic Oltenia au fost luate măsuri pentru pensionarea angajaților în baza Legii 197, prin care se scade vechime necesară dosarului de pensionare.
Filip Stan
16 mai 2023, 18:13
Pensii 2023. Când începe eliberarea adeverințelor pentru pensionarea cu 13 ani mai devreme

Pensii 2023. Liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia așteaptă ca, de săptămâna aceasta care începe, să fie demarată eliberarea adeverințelor în baza Legii 197, care sunt necesare pentru dosarele de pensionare. Se are în vedere decizia instanței supreme, care a dispus ca Legea 197 să fie aplicată, în așa fel încât minerii și energeticienii să se poată pensiona cu 13 ani mai devreme.

„Noi am și depus un model de adeverință care este eliberată la Mintia și administrația poate să folosească modelul respectiv de adeverință, adaptat la situația noastră. Va fi nevoie de o adeverință cât mai simplă în care să fie trecută perioada în care angajatul a activat în sectorul minier și energetic. Sunt mulți angajați care au avut continuitate pe o meserie și chiar la un punct de lucru, încă de la angajare. Prin urmare, nu vor fi probleme în ceea ce privește întocmirea adeverințelor. Sunt și mai mulți angajați din sectorul administrativ care vor fi mobilizați temporar de la Târgu Jiu în teritoriu, pentru a da o mână de ajutor la eliberarea adeverințelor. Eu cred că de luni poate începe eliberarea adeverințelor în baza Legii 197 din 2021”, a declarat Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie.

Pensii 2023. Este de amintit că la nivelul Complexului Energetic Oltenia au fost luate măsuri pentru pensionarea angajaților în baza Legii 197, respectiv pentru a eficientiza activitatea de eliberare a adeverințelor necesare pentru pensionarea pe Legea nr.197/2021.

PNL are program de guvernare social-democrat: promite 45.000 de euro pentru construirea unei case, vouchere de 250 de lei şi neimpozitarea pensiilor mai mici de 3000 de lei
„Având în vedere numărul mare de solicitări privind eliberarea de adeverinţe care atestă desfăşurarea activităţii în condiţii speciale de muncă conform Legii nr.197/2021, în scopul eficientizării acestei activităţi, prin Hotărârea Directoratului din data de 11.05.2023 au fost aprobate următoarele măsuri: definirea activităţilor prevăzute la art. 30 alin. (1), i), din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare; modelul simplificat de adeverinţă; suplimentarea numărului de salariaţi cu sarcini privind eliberarea adeverinţelor. Cererile privind eliberarea acestui tip de adeverintă se vor depune la sediul subunităţilor la care salariatul îşi desfășoară activitatea sau fostul salariat a avut ultimul loc de muncă”, potrivit Complexului Energetic Oltenia.

Pensii 2023. Când vin pensiile în iunie în contextul minivacanței de 1 iunie și Rusalii. Poștașii vor avea program special

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O tânără a murit înecată într-un lac după ce s-a speriat de un urs, în Harghita! Aceasta și-a găsit sfârșitul la doar 18 ani
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care se dublează în România. Decizia luată de Ministerul Finanțelor: Nu se poate justifica
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Asta mai lipsea! Ilie Bolojan a dat cea mai proastă veste pentru români: urmează recesiune. Măsuri de urgență
MediaFlux
Putin a decis! Armistițiu în Ucraina! Anunț de la Kremlin
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre