Pensii 2024. Cea mai mare reformă socială, 82% din totalul pensiilor cresc cu 41%, seniorii încasează în medie cu peste 600 de lei mai mult din septembrie

Cea mai mare reformă a pensiilor din istoria României a intrat pe ultima sută de metri. Din septembrie, peste 3,8 milioane de bunici vor primi, în medie, cu 622 de lei mai mult, iar creşterea anuală, dacă adăugăm şi indexarea cu inflaţia din ianuarie, va fi de 41% în 2024. Conform noii legi, urmează o altă indexare în ianuarie 2025, iar până în martie se va produce "mica recalculare", unde se adaugă la calcul primele, al 13-lea salariu şi alte venituri care nu ţineau strict de salariu.
Filip Stan
22 aug. 2024, 17:55
Pensii 2024. Cea mai mare reformă socială, 82% din totalul pensiilor cresc cu 41%, seniorii încasează în medie cu peste 600 de lei mai mult din septembrie
Pensii 2024. S-a finalizat recalcularea pensiilor, iar peste 3,8 milioane de pensionari vor primi pensii majorate din septembrie! Începând de săptămâna trecută, noile decizii ajung la pensionari, iar din septembrie peste 80% dintre pensionari vor primi pensii majorate.
Pensia medie crește de la 2.250 de lei, în iulie 2024, la 2.761 de lei, în septembrie 2024. Noua Lege asigură pensii egale pentru muncă și contribuții egale, elimină inechitățile și garantează o creștere sustenabilă a pensiilor.

Potrivit premierului, recalcularea pensiilor a fost  una dintre marile priorităţi ale Guvernului. „Din datele centralizate, 3,8 milioane de pensii cresc după recalculare, adică peste 82% din totalul pensiilor din România! Iar creşterea medie a pensiilor este de aproape 27%”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Ministrul de Finanţe, despre plata pensiilor majorate: Banii sunt în buget, să stea liniştiţi românii

Ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, a respins zvonurile potrivit cărora Guvernul ar avea probleme privind acoperirea creşterii pensiilor. „Banii sunt cuprinşi în buget, să stea liniştiţi toţi românii”, a spus ministrul.

„La începutul anului, în legea bugetului de stat au fost cuprinse aceste categorii de cheltuieli, nu există niciun risc ca aceste drepturi ale românilor să nu fie achitate”, a explicat ministrul de Finanţe.

Marcel Boloş a mai spus că Guvernul a făcut numeroase calcule pentru a se asigura că nu există probleme cu plata pensiilor.

„Banii sunt cuprinşi în buget, să stea liniştiţi toţi românii, aceste drepturi se vor achita la data stabilită de Casa de Pensii. (…) În bugetul de pensii nu este nicio gaură (…) avem calculele bine făcute, avem resursele necesare”, a precizat Boloş.

Conform datelor prezentate de ministrul Muncii, 82,56% dintre pensii, adică 3.806.270, vor creşte după recalculare. Creşterea medie procentuală este de 26,65% ceea ce înseamnă că majorarea medie nominală este de 622 de lei.

Pensii 2024. Ministerul Muncii: Indemnizaţia socială pentru pensionari nu scade sub 1.281 de lei

Începând cu 1 septembrie 2024 toţi pensionarii beneficiari de indemnizaţie socială vor continua să primească suma minimă garantată de 1.281 de lei, indiferent de cuantumul rezultat în urma recalculării, transmite Ministerul Muncii.

„În cazul în care pensia recalculată este mai mică de 1.281 de lei, diferenţa se suportă de la bugetul de stat. Asta înseamnă că, indiferent de cuantumul rezultat în urma recalculării, niciun pensionar nu va primi mai puţin de 1.281 de lei”, transmite Ministerul Muncii.

Simona-Bucura Oprescu, despre recalcularea pensiilor ce i-a dezamăgit pe vârstnici. ”Sunt convinsă că aceștia simt că li s-a făcut dreptate. Toți acești pași i-am făcut cu gândul la pensionari!”

Potrivit sursei citate, indemnizaţia socială rămâne 1.281 de lei până la sfârşitul anului 2024. „Dacă pensia recalculată este sub cuantumul minim garantat, diferenţa se va suporta de la bugetul de stat. Indemnizaţia socială pentru pensionari creşte anual prin legea bugetului de stat. Indemnizaţia socială pentru pensionari a fost instituită prin Ordonanţa 6/2009 sub forma unei pensii sociale minime garantate. A fost aprobată prin Legea 196/2009. Aceasta prevede o sumă fixă pentru indemnizaţia socială pentru pensionari care a fost majorată în fiecare an, ajungând de la 300 de lei în 2009 la 1.281 de lei în acest an. În indemnizaţia socială sunt în acest moment 1.044.668 de pensionari, iar în urma recalculării bazate pe contributivitate rămân în indemnizaţia socială 953.776 de pensionari (începând din septembrie)”, mai arată Ministerul Muncii.

Pensii 2024. Daniel Baciu, anunţul momentului pentru pensionarii nemulţumiţi de deciziile de recalculare: Din 11.500 de persoane care ni s-au adresat, am găsit 1.090 de cazuri în care se impune revizuirea deciziilor de recalculare

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a anunţat că au fost transmise peste 4,1 milioane de decizii către pensionarii, de vineri şi până astăzi. El a menţionat că 11.500 de persoane s-au adresat caselor de pensii după primirea acestor decizii, iar în 1.090 de cazuri se impune reviziurea deciziilor de recalculare.

Vreau să vă spun că această reformă în sistemul public de pensie este cea mai amplă reformă care s-a făcut vreodată în sistemul public, cel puţin în ultimii 50 de ani. Ea a vizat efectiv recalcularea a peste 4,8 milioane de dosare de pensie.  A fost un proces foarte amplu şi laborios care s-a întins pe aproape trei ani. Am reuşit să verificăm în primul rând toate dosarele. Vreau să vă spun că în casele teritoriale de pensii sunt dosare în plată de peste 35 şi chiar 40 de ani în plată. Nici nu exista tehnică de calcul la vremea respectivă. A trebuit toate aceste dosare să le aducem într-un format electronic de ultimă generaţie, practic am făcut şi digitalizarea acestor dosare din sistemul public de pensii”, a afirmat Daniel Baciu.

Simona-Bucura Oprescu, despre recalcularea pensiilor ce i-a dezamăgit pe vârstnici. ”Sunt convinsă că aceștia simt că li s-a făcut dreptate. Toți acești pași i-am făcut cu gândul la pensionari!”

El a menţionat că până în prezent au fost transmise către pensionari peste 4,1 milioane de decizii.

Vreau să vă spun că până în prezent au  fost transmise către pensionari peste 4,1 milioane de decizii. Este cifra pe care am primit-o de la Companiei Naţionale Poşta Română. S-a solicitat în guvern ca să dăm o situaţie cu privire la numărul de pensionari care ni s-au adresat în această perioadă, fie prin audienţele pe care colegii mei le-au asigurat zi de zi, fie prin birourile de relaţii cu publicul, existente în fiecare casă teritorială de pensie, fie chiar transmise în format electronic. Vreau să vă spun că aceşti pensionari sunt îndreptăţiţi să primească aceste informaţii şi este normal şi firesc ca în această perioadă să avem o afluenţă mai mare de pensionari la casele teritoriale de pensii, pentru că este o lege nouă, aşa s-a întâmplat de fiecare dată când s-a schimbat o lege în sistemul public şi oamenii sunt dornici să afle toate informaţiile cuprinse în această decizie de recalculare”,   a explicat preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice.

Pensii 2024. Data când intră pensiile pe card în septembrie 2024, poştaşul aduce plicuri mai grele pentru aproape 4 milioane de români

El a adăugat că au fost găsite până acum peste o mie de cazuri în care se impune revizuirea deciziilor de recalculare.
De vineri, de când am început procesul de transmitere a acestor decizii de pensionare către pensionari, şi până astăzi am avut la nivel naţional un număr de 9.170 de audienţe pe care colegii mei le-au acordat pensionarilor în această perioadă. Pe lângă aceste audienţe am avut sesizări la birourile de relaţii cu publicul, cât şi în formă electronică, încă aproape 2400 de asemenea cerinţe.  Dacă vedeţi este vorba despre 11.500 de persoane care ni s-au adresat în diverse forme în această perioadă. Din aceste 11.500 de persoane am găsit un număr de 1.000 de cazuri, 1.090 de cazuri, în care se impune revizuirea deciziilor de recalculare, reprezentând un procent de 0,024% din aproape 4,6 milioane de decizii pe care le-am emis în prezent. Deci procentul este foarte, foarte mic. Restul pensionarilor care ni s-au adresat la casele teritoriale de pensii au plecat, au fost lămuriţi, puteţi să verificaţi chiar dacă mergem acolo la orice casă teritorială de pensii, veţi vedea că nu mai este niciun pensionar. De obicei avem o afluenţă la prima oră a dimineţii, până la prânz lucrurile se rezolvă. Toată lumea primeşte informaţiile necesare”, a mai transmis Daniel Baciu.

DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Spynews
Tzancă Uraganu, momente de tandrețe, în mașină, cu Laura Vass! Cum i-au surprins la ceas de seară, paparazzii Spynews.ro
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Mașina specială care va fi lansată în curând în România. Puțini au auzit de acest brand
Capital.ro
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
Playtech.ro
Cum se calculează pensia dacă ai contribuit în două țări diferite. Cât contează anii lucrați în străinătate
DailyBusiness
Ciocolata care i-a fascinat pe români după căderea lui Nicolae Ceaușescu revine la raft în România
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Jo susține că ar fi fost amenințată de Gheboasă: “Lasă că ne întâlnim noi…”. Motivul banal din care a început totul
Spynews
Horoscopul lunii aprilie, cu astrologul Remus Ionescu. Ce se întâmplă în viața fiecărei zodii
Evz.ro
Ziua păcălelilor. Cea mai tare farsă din timpurile moderne. Cum se distrează românii
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
A apucat doar să mai strige. Șeful Salvamont Predeal ar fi suferit un infarct după ce a fost atacat de urs chiar pe stradă
Cancan.ro
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ordin UE. Kit de supraviețuire pentru 3 zile. Românii trebuie să pună și bani numerar deoparte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Taxa ascunsă pe care o suportam toți. Tarifele vor exploda
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cifrele lui Nicușor spun lucruri trăsnite: ce facem, ne ducem după „fenta” cu Ponta?