Pensiile private în 2011: Valoarea activelor administrate a ajuns la 6,857 de miliarde de lei

Valoarea activelor totale administrate în sistemul pensiilor private era, la sfârşitul anului trecut, de 6,857 miliarde de lei, ponderea activelor fondurilor de pensii în PIB ajungând la 1,25%, informează, luni, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Romania TV
23 ian. 2012, 11:20
Pensiile private în 2011: Valoarea activelor administrate a ajuns la 6,857 de miliarde de lei

Potrivit unui material de analiză a evoluţiei sistemului de pensii private în anul 2011, suplimentar buletinului informativ al CSSPP, această creştere faţă de ultima previziune, de 1,22% din PIB, făcută la sfârşitul trimestrului III, a fost determinată de o uşoară stabilizare a pieţelor financiare pe final de an, ceea ce a dus la un rezultat investiţional pozitiv, în condiţiile în care valoarea contribuţiilor brute din trimestrul IV au fost cu 1,2% mai mici faţă de trimestrul anterior.

Valoarea activelor totale administrate în Pilonul II se ridica, la 31 decembrie 2011, la 6,421 miliarde de lei, iar în Pilonul III la 0,436 miliarde de lei.

Pentru previzionarea ponderii pe care o vor deţine, la finalul lui 2012, activele totale în PIB, s-a pornit de la premisa conform căreia valoarea contribuţiilor brute se va păstra şi în primul trimestru din 2012, după care, din luna martie contribuţia brută va creşte de la 3% la 3,5%. S-a luat în calcul şi un randament investiţional cu un scenariu neutru din punct de vedere al optimismului din pieţele financiare (acţiunile vor creşte cu un procent cuprins între 0 – 5%, randamentul titlurilor de stat emise de România va fi de 7 – 7,5%, etc), iar pentru finalul anului 2012 a reieşit că ponderea activelor totale în PIB este preconizată să ajungă la 1,66%.

Temperarea cererii la nivel mondial şi deteriorarea substanţială a nivelului de încredere a sectorului corporativ şi consumatorilor, într-un context grevat de incertitudini pronunţate, a determinat intensificarea tensiunilor pe pieţe financiare, în condiţiile în care preţurile acţiunilor au scăzut puternic, iar condiţiile de finanţare s-au înăsprit în tot mai multe ţări din zona euro.

În aceste condiţii, tendinţa care se manifestă la nivelul administratorilor de fonduri de pensii cu privire la investiţii este de menţinere, pe cât posibil, a randamentelor obţinute în trecut, în condiţiile în care administratorii vor gestiona mai mulţi bani ai participanţilor ca urmare a calendarului de creştere a contribuţiei la 3,5% din martie 2012. Portofoliile au rămas conservatoare şi pe parcursul anului 2011, lucru de înţeles în condiţiile economice actuale. Astfel, investiţiile în titluri de stat deţin în continuare o pondere de peste 65% din activele fondurilor de pensii, cele în depozite au crescut ca pondere în total activ, iar cele în acţiuni au scăzut.

Rezultatele înregistrate de fondurile de pensii administrate privat de la lansare sunt real pozitive. Totuşi, în anul 2011, se remarcă o diminuare a profiturilor acestora faţă de anii precedenţi (2008 – 2010), pe fondul turbulenţelor de pe pieţele financiare internaţionale. În acest context, CSSPP subliniază că, atunci când pieţele de capital şi preţul titlurilor de valoare deţinute de fondurile de pensii scad, sunt afectate şi rezultatele acestora în sens negativ, putându-se ajunge până la înregistrarea de pierderi. „Deşi într-un ciclu economic sunt şi astfel de perioade şi, din păcate, perioada de acumulare în care se regăseşte sistemul de pensii românesc nu a făcut excepţie, nu trebuie să uităm că fondurile de pensii sunt investitori pe termen lung, prudenţi, cu apetit scăzut faţă de risc, unul din obiectivele acestora fiind optimizarea veniturilor de înlocuire ale participanţilor la retragerea din activitate”, se menţionează în analiza CSSPP.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Alimentul din România pe care americanii vor să-l cumpere cu banii jos. Sunt gata să plătească dolari mulți, dar pun o condiție – să fie spălat și congelat
Capital.ro
Decizie pentru toți clienții PPC, fostul Enel. Românii trebuie să aleagă din 1 iulie. Se bifează o singură variantă
Playtech.ro
Apare un nou tip de vouchere pentru români. Vor ajuta la dezvoltarea turismului, cine le va primi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ce se întâmplă când moare Papa. Cum se alege un nou Suveran Pontif
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Ce nu ai voie să faci în a doua zi de Paște: În Lunea Albă finii trebuie să își viziteze nașii
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
A murit Papa Francisc. Anunțul oficial al Vaticanului
MediaFlux
Papa Francisc a schimbat ritualul de înmormântare înainte de deces! Și-a presimțit sfârșitul?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București