Pensiile vor fi reduse în 2019. Guvernul şi-a asumat tăierile pentru asistenţă financiară de la Comisia Europeană

Grecia trebuie să-şi îndeplinească promisiunile făcute creditorilor săi internaţionali în schimbul pachetului de asistenţă financiară, a afirmat, vineri, un oficial de la Comisia Europeană, întrebat fiind dacă Atena este liberă să renunţe la planificata reducere a pensiilor din 2019, transmite Reuters.
Romania TV
14 sept. 2018, 13:34
Pensiile vor fi reduse în 2019. Guvernul şi-a asumat tăierile pentru asistenţă financiară de la Comisia Europeană

„Poziţia noastră este limpede precum cristalul: pacta sunt servanda (forţa obligatorie a contractului – n. r.). Aceasta este singura poziţie luată în considerare”, a afirmat purtătorul de cuvânt al CE, Alexander Winterstein, folosind un proverb latin care înseamnă: „Acordurile trebuie să fie respectate”.

În 2017, Grecia şi creditorii săi internaţionali au acceptat o reformare a pensiilor, conform căreia Atena va trebui să reducă pensiile în 2019. Măsura a fost aprobată de Parlamentul elen.

Reformarea sistemului de pensii a fost una dintre cerinţele cheie cerute pentru eliberarea tranşei de împrumut din pachetul de asistenţă financiară acordat Greciei.

În 20 august, Comisia Europeană a salutat încheierea, cu succes, a programului de sprijin cu Grecia şi, totodată, şi-a exprimat speranţa că acesta este începutul unei noi ere pentru ţara cu cea mai mare povară a datoriilor din zona euro şi Uniunea Europeană.

Grecia a beneficiat de asistenţă financiară din partea partenerilor săi europeni începând din 2010. Autorităţile din Grecia au solicitat un nou program de stabilitate din cadrul Mecanismului European de Stabilitate (MES), la 8 iulie 2015. La 20 august 2015, Comisia Europeană a semnat, în numele MES, un Memorandum de înţelegere pentru un program de sprijin pe trei ani.

În cadrul acestui program de sprijin pentru stabilitate au fost acordate Greciei împrumuturi totale de 61,9 miliarde euro, pe baza implementării unui pachet de reforme cuprinzător şi fără precedent. Grecia a luat măsuri pentru a asigura sustenabilitatea fiscală, aducând soldul bugetului general de la un deficit semnificativ, la excedent în 2017, care se preconizează a fi menţinut. Aceste măsuri de reformă şi eforturi de consolidare vor avea efecte cumulative în timp şi, prin urmare, vor continua să aibă un impact pozitiv asupra sustenabilităţii fiscale, cu mult după încheierea programului.

Sectorul financiar se află în prezent într-o poziţie mult mai puternică, urmare a unor operaţiuni reuşite de recapitalizare, a unei revizuiri generale a guvernanţei băncilor şi a implementării unei strategii de reducere a creditelor neperformante, care trebuie să fie susţinută.

Eficienţa şi eficacitatea administraţiei publice a fost îmbunătăţită, inclusiv prin introducerea unor noi norme privind numirea, evaluarea şi mobilitatea angajaţilor din sectorul public, prin înfiinţarea Autorităţii Independente pentru venituri publice şi prin măsuri de eficientizare a sistemului judiciar. În cele din urmă, au fost puse în aplicare măsuri structurale importante pentru a îmbunătăţi mediul de afaceri şi competitivitatea Greciei, astfel încât ea să devină o destinaţie atractivă pentru investiţii şi pentru a le permite întreprinderilor să se extindă, să inoveze şi să creeze locuri de muncă, precum şi pentru crearea unor sisteme durabile şi universale de pensii, sănătate şi prestaţii sociale, inclusiv a unui sistem de venit minim garantat.

Serviciul de sprijin pentru reforme structurale al Comisiei va continua să ofere asistenţă autorităţilor elene – la cererea acestora – în elaborarea şi implementarea reformelor menite să sporească creşterea.

În total, începând cu 2010, Greciei i-au fost acordate împrumuturi în valoare de 288,7 miliarde euro: 256,6 miliarde euro din partea partenerilor europeni şi 32,1 miliarde euro din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI).

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Destinația exotică cu plaje de vis și temperaturi perfecte în aprilie. Este locul perfect pentru relaxare și aici pare că timpul stă pe loc
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Gara din România prin care au trecut toți regii țării. A fost construită după modelul celor din Italia și se spunea că seamănă izbitor cu cea din Verona. Astăzi e unul dintre cele mai importante noduri feroviare
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
Playtech.ro
Trei cutremure în România, în mai puțin de 4 ore. Cel mai puternic, produs într-o zonă atipică
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Sfaturile unui fost ofițer KGB pentru Europa: „Nu trebuie să mai fie pasivă. Are toate atuurile pentru a zdrobi Rusia ca pe un gândac”| INTERVIU
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Horoscop sâmbătă, 12 aprilie 2025: Taurii se gândesc la viitor
Spynews
Armin Nicoară a fost alături de soția lui, Claudia Puican, în timpul nașterii. Cum s-a simțit când și-a văzut băiatul: „Sunt fericit”
Evz.ro
Actor celebru, probleme cu cămătarii. Și-a folosit nevasta ca să scape
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine sunt românii care primesc DOUĂ PRIME de Paște! Sumele vor fi virate săptămâna viitoare
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii