„Pe 29 ianuarie 2018, un avion american de tip EP-3 Aries care zbura în spaţiul aerian al Mării Negre a fost interceptat de un avion rus Suhoi Su-27. Această interacţiune este considerată nesigură din cauza faptului că avionul Su-27 s-a apropiat la mai puţin de doi metri, trecând direct prin faţa aeronavei EP-3”, a comunicat Comandamentul Forţelor navale americane din zona Europa/Africa.
Joi, Pentagonul a difuzat o înregistrare video care surprinde interacţiunea celor două avioane militare. „Putea fi un dezastru. Avionul de vânătoare rus a încălcat toate legile şi tratatele internaţionale”, susţine armata americană, potrivit ziarului La Repubblica, potrivit Agerpres.
Ministerul rus al Apărării susţine că operaţiunea de interceptare a fost efectuată „în conformitate cu reglementările internaţionale”. Administraţia Vladimir Putin a recomandat Statelor Unite să evite misiunile aeriene în apropierea frontierelor Rusiei ori să accepte reguli privind aceste operaţiuni.