Potrivit Poliţiei Judeţene Argeş, în urma percheziţiilor de joi dimineaţă, poliţiştii de la Biroul Investigaţii Criminale Piteşti au identificat şi ridicat pentru cercetărilor mai multe articole vestimentare susceptibile a fi fost furate. De asemenea, poliţiştii au identificat mai multe dispozitive susceptibile a fi folosite pentru dezactivarea sistemelor de alarmă instalate pe articole vestimentare.
Şase persoane suspectate de furt calificat şi tâlhărie au fost duse la sediul Poliţiei municipului Piteşti pentru audieri.
Joi dimineaţă, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Piteşti, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au făcut trei percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti, la locuinţele a şapte persoane bănuite de furt calificat şi tâlhărie.
Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în perioada iulie – septembrie, suspecţii ar fi sustras diverse bunuri din magazine vestimentare situate în două centre comerciale din municipiul Piteşti. Totodată, aceştia sunt bănuiţi că, pentru a-şi asigura scăparea, ar fi agresat personalul de pază al unuia dintre magazine.
Prejudiciul estimat depăşeşte 21.000 de lei.
Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi al luptătorilor Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.