Percheziţii de amploare în Bucureşti, Suceava şi Braşov

Mai multe percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, în Bucureşti, Suceava şi Braşov, într-un dosar de evaziune fiscală.  Prejudiciul este de aproape 6.104.000 de lei.
Alina Costache
04 mart. 2020, 07:25
Percheziţii de amploare în Bucureşti, Suceava şi Braşov

„La data de 4 martie a.c., poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, efectuează 10 percheziţii în Bucureşti, Suceva şi Braşov, la domiciliile unor persoane fizice, la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale care se ocupă cu colectarea şi valorificarea anvelopelor uzate”, anunţă Poliţia Română.

În perioada 1 martie – 31 decembrie 2016, o societate comercială ar fi înregistrat în declaraţiile fiscale depuse la Administraţia Fondului pentru Mediu gestionarea a peste 3.050.000 de kilograme de deşeuri de cauciuc şi anvelope uzate, pentru care nu ar fi fost dovedită trasabilitatea şi implicit, nici valorificarea.

Din cercetări a rezultat că reprezentanţii societăţii comerciale ar fi fost ajutaţi de 3 persoane fizice şi 2 persoane juridice.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 6.103.988 de lei, urmare a neplăţii contribuţiei la Fondul pentru Mediu. La acţiune participă şi poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene din Suceava şi Braşov si Serviciul pentru Interventii şi Acţiuni Speciale.

Citeşte şi Percheziţii în casa lui Alin Ionescu, fostul soţ al Cristinei Spătar. A fost chemat de urgenţă în faţa magistraţilor

DailyBusiness
Produsul iubit din comunism revine în magazine! Prețul mic va câștiga inimile tuturor românilor
Spynews
Cu ce poți înlocui fulgii de ovăz la micul dejun. Rețeta este simplă și gustoasă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Lidl aduce din nou la raft, de luni, 3 februarie 2025, produsele care au făcut senzație în rândul românilor. Se vor da ca pâinea caldă
Capital.ro
A murit un nume imens. A fost un monstru sacru. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
Zilele din luna februarie în care este bine să plantezi pomii fructiferi ca să aibă rod și să se umple de fructe. Datele exacte din calendarul lunar
DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Adevarul
Mesajul unui vlogger pentru nostalgicii după comunism: „Haideți aici! Veți vedea cum un președintele a schimbat democrația în comunism”
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Horoscop februarie 2024. Ce noutăți vor apărea pentru nativii zodiilor
Spynews
Horoscop duminică, 2 februarie 2025: Se anunță o zi plină pentru Gemeni
Evz.ro
Căsătoriile nu vor mai fi la fel. Schimbările care intră în vigoare în 2025
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Cutremurător! Medicul care ar fi operat-o pe Liuba, tânăra moartă în Chișinău, nu ar fi avut licență: „Un preţ plătit pentru o eroare a cuiva”
Cancan.ro
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu va fi eliminat! Candidatura lui va fi contestată și respinsă de CCR. A făcut o greșeală imensă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Poliţia de Frontieră: Peste 260.000 de verificări digitale ale documentelor de identitate în prima lună în Schengen
MediaFlux
TRUMP amenință INCLUSIV ROMÂNIA. Nimeni nu știe ce are de gând să facă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Primul cocoș din România vopsit profesionist, scos la licitație pentru 5.000 € (VIDEO cu Vanessa)