Percheziţiile au avut loc în cartierul „Colonia de Jos” din Vulcan, judeţul Hunedoara. Poliţiştii au descins la locuinţele a patru suspecţi de furt de cărbune. Aceştia au vârste cuprinse între 28 şi 46 de ani. În urma percheziţiilor au fost recuperate 12 tone de cărbune sustras din incinta Preparației Coroești, scrie voceatransilvaniei.ro.
Mai mult, în aceeaşi zi, poliţiştii au prins în flagrant alte patru persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 42 de ani, chiar în timp ce descărcau dintr-o garnitură de tren 24 de tone de cărbune. Aceştia intenţionau să-l vândă apoi.
Cei opt suspecţi sunt cercetaţi în stare de libertate pentru furt calificat.
Citeşte şi Percheziţii la firmele de colectare a gunoiului. Prejudiciul se ridică la 1 milion de euro