Percheziţii într-un dosar privind exploatarea ilegală a aurului. Peste 1,5 kg de aur, confiscat. UPDATE

Peste un kilogram și jumătate de aur a fost confiscat de polițiștii din Alba cu ocazia activităților de cercetare efectuate până în prezent într-un dosar privind executarea de activități miniere fără drept în Roșia Montană de către localnici din zonă, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba, subcomisar Luminița Prodan.
Iulian Tudor
27 oct. 2015, 07:05
Percheziţii într-un dosar privind exploatarea ilegală a aurului. Peste 1,5 kg de aur, confiscat. UPDATE

În total au fost efectuate 64 de percheziții, majoritatea în zona Roșia Montană, dar și în județele Bihor, Cluj și Mureș, la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane bănuite de activități miniere fără permis sau licență, de evaziune fiscală, furt calificat și de spălare de bani, prejudiciul cauzat fiind estimat la peste 600.000 de lei, potrivit unui comunicat al IPJ Alba.

Polițiștii au pus în executare 48 de mandate de aducere, scrie Agerpres.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2013 — 2015, 48 de persoane ar fi exploatat, fără autorizație, zăcământ aurifer din galerii miniere sau halde aflate în conservare. Acestea ar fi sustras, prelucrat și comercializat produse aurifere, introducându-le fără forme legale în circuitul economic sau plasându-le la case de amanet, sub forma unor garanții, fără returnarea sumelor de bani împrumutate.

Cercetările au fost efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. La percheziții participă în total 160 de polițiști din cadrul IPJ Alba, cu sprijinul unor cadre din IPJ Mureș, Cluj și Bihor. Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Citeşte şi: Percheziţii de amploare într-un dosar de contrabandă. Prejudiciul estimat, de peste jumătate de milion de euro

 

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Diana Șucu, dezvăluiri de senzație, după 20 de ani de tăcere: “Pe Dan l-a costat 45 milioane de euro divorțul de fosta soție”
Capital.ro
Data când se schimbă buletinele în România. Românii vor primi cărți de identitate cu cip
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Se elimină un impozit important. Toți românii au de câștigat
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Cutremur joi seara, în România! Unde s-a zguduit pământul destul de rău
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
De ce miros urat batranii?
MediaFlux
Trump apără România! Imaginile care dau fiori rușilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul Geția: distopia moșilor viguroși și a Babelor de Fier