PERCHEZIŢII DNA la Consiliul Judeţean Botoşani şi la sediul PNL din oraş UPDATE

Procurorii DNA efectuează, miercuri, percheziţii domiciliare în două locații situate pe raza județului Botoșani, reprezentând sediul Consiliului Judeţean și sediul filialei teritoriale a PNL, într-un dosar de corupţie.
Filip Stan
23 sept. 2015, 06:23
PERCHEZIŢII DNA la Consiliul Judeţean Botoşani şi la sediul PNL din oraş UPDATE

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2010-2014.

Ancheta vizează fapte de corupţie care ar fi fost comise în perioada în care CJ Botoşani era condus de Florin Ţurcanu, acesta fiind revocat din funcţie după ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare, în decembrie 2014, potrivit unor surse citate de Mediafax.

UPDATE  Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Florin Țurcanu, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că nu are cunoștință despre acuzațiile pe care procurorii anticorupție i le aduc și neagă orice implicare în faptele de corupție anchetate de aceștia.

Nici nu știu despre ce este vorba. Aștept să văd ce se întâmplă. Atâta timp cât am condus CJ și am condus și PNL și văd descinderi la CJ și PNL, există și posibilitatea ca ancheta să mă vizeze. Eu știu că nu am dat nicio dispoziție niciunui angajat să facă vreo ilegalitate’, a afirmat Țurcanu.

Fostul șef al CJ este cercetat de procurorii DNA pentru trafic de influență, abuz în serviciu și fals.

Potrivit unor surse judiciare, Florin Țurcanu ar fi obținut, în perioada 2012—2014, în beneficiul personal, sume de bani de la reprezentanții legali ai unor societăți comerciale cu capital privat din județul Botoșani care desfășoară activități în domeniul agroalimentar, ‘prin intimidare și amenințarea cu utilizarea pârghiilor de control pentru sancționarea firmelor, de către organe de control care desfășoară activități specifice la nivel local și central’. De asemenea, Țurcanu este suspectat că ar fi atribuit preferențial contracte de execuție lucrări, prestări servicii unor firme agreate în schimbul unor foloase necuvenite, contractele fiind plătite cu bani din bugetele instituțiilor subordonate CJ.

______________________________________________________________________________________

Faptele de corupţie vizate sunt legate de modul în care Consiliul Judeţean Botoşani ar fi atribuit contracte unor instituţii şi firme.

Conform surselor citate, percheziţiile vizează ridicarea unor documente: acte contabile, contracte, precum şi a unor obiecte care pot forma obiectul unor infracţiuni de corupţie (luare de mită, trafic de influenţă).

Faptele vizate de procurori ar fi fost comise între 2012 şi 2014 şi se referă la acordarea preferenţială a unor contracte de execuţie lucrări, prestări servicii unor firme agreate în schimbul unor foloase necuvenite, contractele fiind plătite cu bani din bugetele instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean. De asemenea, se cercetează modul de organizare a unor evenimente, târguri expoziţionale în judeţul Botoşani prin risipirea banului public şi cu consecinţa obţinerii unor foloase inclusiv de ordin electoral.

Conform aceloraşi surse, sunt avute în vedere şi alte aspecte legate de numirea în poziţie cheie la conducerea unor instituţii publice a unor persoane agreate de factorii decizionali de la nivelul Consiliului Judeţean în perioada menţionată.

Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Botoşani.

Florin Ţurcanu a fost revocat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani în 17 februarie, după ce în decembrie 2014 a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Suceava la şase luni de închisoare cu suspendare, pentru fals intelectual.

Florin Ţurcanu, fost preşedinte al PNL Botoşani, a fost trimis în judecată în anul 2011, pentru că a consemnat nereal faptul că mai mulţi membri ai filialei au fost excluşi din partid, deşi în Delegaţia Permanentă acestora li se ridicase doar sprijinul politic. În urma acestor hotărâri, acele persoane şi-au pierdut calitatea de consilier local sau judeţean.

După ce a fost revocat din funcţie, Florin Ţurcanu, care era şi copreşedinte al noului PNL, a anunţat că se retrage din politică şi din viaţa publică.

Ţurcanu a fost preşedintele CJ Botoşani din 2012 până în februarie 2015, iar în legislatura 2008-2012 a fost deputat.

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Produsul adorat de milioane de români pe care îl vinde o femeie întoarsă din Austria. Afacerea ei este unică în țară
Capital.ro
Ilegal pentru stăpânii de câini. Vor plăti 12.000 lei. Legea interzice fără excepții
Playtech.ro
Primul răspuns de la TAS în cazul Sabrinei Voinea. I s-a comunicat totul prin e-mail!
DailyBusiness
SCAD RATELE! Acești români vor plăti mai puțin la bancă
Adevarul
Viața în „orașul fantomă” din mijlocul Dunării. Porțile de Fier 2, mega-șantierul din ultimii ani ai regimului Ceaușescu VIDEO
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
Vorbitul la telefon, interzis între aceste ore. Regula se aplică din septembrie
Ego.ro
Cum a fost surprinsă Sabrina Voinea alături de iubitul ei! Imaginile au devenit publice!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
„Viața cu persoane, un coșmar” Mesajul apărut pe contul Oanei Ciocan, după despărțirea de Jador
Cancan.ro
Mai rar așa ceva! Acest turist venit la plajă a fost amendat pentru că a mers pe faleză fără tricou. Câți bani a trebuit să plătească
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Anul școlar 2024-2025 vine cu noi reguli pentru elevi! Aceștia vor primi câte o notă la purtare pentru fiecare modul finalizat
Capital.ro
2.000 lei plătiți de stat. Decizie pentru femeile din România. Se ridică la Primărie în 90 zile
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
VIDEO "Avea 20 de lovituri de cuțit pe corp. Două victime erau în saci". Detalii șocante din tripla crimă care a îngrozit Capitala
substantial.ro
Aeroportul Otopeni intră în reparații: Contract de modernizare de 112 milioane de lei
MediaFlux
PENSII: Cum se acordă MAJORĂRILE în funcție de perioada muncită
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!