Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române, a oferit o primă reacție în urma perchezițiilor efectuate de procurorii anticorupție.
„Documentele pe care le-au solicitat săptămâna trecută acoperă o perioadă de peste 30 de ani. Noi pregătim acum documentele necesare încă din 1988.
Există o multitudine de solicitări acolo, de la contracte de muncă, inclusiv deplasările poștei în străinătate”, a precizat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române, pentru Antena 3.
Rămâne de văzut dacă suspiciunile procurorilor DNA sunt fondate. Șeful Poștei Române a declarat că nu este perfect informat cu privire la deplasările colegilor. În plus, el a recunscută că instituția „este căpușată”.
„Nu știu exact toate deplasările, acum, ale colegilor din companie. Se pleacă foarte mult din Poșta Română. Încercăm să internaționalizăm Poșta. Încercăm să o conectăm la tot ce înseamnă bussines global. Am avut ieșiri relativ dese, cred că am fost de trei ori anul trecut și de vreo 4-5 ori anul acesta.
Poșta e capușată de 30 de ani. În clipa în care lucrurile se schimbă, acest sistem ticăloșit reacționează. Exact asta se întâmplă acum. Mă bucur că această instituție (n.r. – DNA) este interesată de Poștă Română. Și eu, ca director general, am făcut nenumărate plângeri, peste tot unde a fost nevoie, în ultimul an.
Cred că este doar un rezultat al muncii echipei din care fac parte, din ultimul an. Că în sfârșit instituțiile statului sunt interesate și de Poșta Română”, a mai transmis Ștefan, potrivit sursei citate.