Breaking
News
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2007-2009, a unor infracțiuni de corupție, de către persoane din fosta conducere a unei instituții de învățământ superior. În cursul dimineții de joi, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 4 locaţii situate în municipiul Alba-Iulia, jud. Alba”, sea rată într-un comunicat DNA.
DNA mai precizează că procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.