Procurorii DNA au efectuat percheziții domiciliare în 18 locații situate în județele Dâmbovița, Ilfov, Giurgiu și municipiul București dintre care 3 în sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
Potrivit România TV, procurorii fac percheziţii la sediile Agenţiilor de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Bucureşti şi Ilfov, iar ancheta vizează fraude cu fonduri europene.
Surse judiciare, citate de Mediafax, susţin că mai mulţi directori de la APIA Bucureşti şi Ilfov sunt vizaţi în dosarul în care au loc percheziţii la sediile celor două instituţii, aceştia fiind suspectaţi de fraude cu fonduri europene, iar la finalul percheziţiilor aceştia vor fi duşi la DNA central pentru audieri.
Prejudiciul în acest dosar este estimat la 26 de milioane de euro, bani din bugetul Uniunii Europene.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că percheziţiile DNA la sediile APIA din Bucuresti si Ilfov sunt legate de un caz din 2012.
„Este un caz din 2012 in care si eu si cei de la APIA l-au sesizat tuturor institutiilor statului din acea vreme, e vorba de o societate din Bulgaria care dupa ce a castigat o anumita licitatie nu a mai livrat produsele respective. APIA din cate stiu e in proces de recuperare. Sesizarile noastre au fost, dincolo de recuperarea sumelor, pentru identificarea celor care au mers pe o astfel de procedura si sper ca daca azi sunt perchezitii acolo sa se fi ajuns la capatul atei ca sa zic asa„, a declarat Constantin.
Procurorii au lucrat în acest dosar în cooperare cu reprezentanţii Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), care au asigurat sprijin operaţional pentru documentarea cauzei. Ancheta a fost sprijinită şi de Serviciul Român de Informaţii, a precizat DNA.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Începând cu 1 ianuarie 2007, APIA derulează fondurile europene pentru implementarea măsurilor de sprijin finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA). Subvenţiile se acordă sub formă de plăţi directe la hectar gestionate de Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS) şi în cadrul măsurilor de piaţă pentru implementarea mecanismelor comerciale conform Politicii Agricole Comune (PAC).
România este ţara în care Oficiul European de Luptă Antifraudă a făcut, în 2014, cele mai multe investigaţii privind utilizarea fondurilor europene, fiind urmată, la mare distanţă de Ungaria şi Bulgaria, potrivit raportului de activitate al instituţiei pe anul trecut.