Percheziţii în Bacău privind tăieri ilegale de arbori

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împreună cu ofițeri ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliției Române, efectuează luni dimineață 12 percheziții domiciliare în județul Bacău, într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat, spălarea banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată, tăiere fără drept de arbori și sustragere fără drept de arbori.
Iulian Tudor
03 iul. 2017, 06:54
Percheziţii în Bacău privind tăieri ilegale de arbori

Perchezițiile au loc la sediul unor instituții publice și societăți comerciale, precum și la domiciliile sau reședințele persoanelor implicate în săvârșirea de infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, spălarea banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată, tăiere fără drept de arbori și sustragere fără drept de arbori.

”Din actele de urmărire penală administrate rezultă că un număr de 9 persoane, sub directa coordonare a unui primar de comună, au constituit un sistem de natură a permite tăierea fără drept și valorificarea masei lemnoase rezultate din suprafețele de fond forestier aflat în proprietate public-privată, prejudiciul cauzat fiind în cuantum de 1.000.000 lei”, potrivit unui comunicat al PÎCCJ.

Cele nouă persoane vor fi conduse la audieri, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Cercetările în cauză sunt efectuate sub coordonarea procurorilor de către polițiști din cadrul IGPR — Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Ordine Publică, precum și din cadrul Inspectoratelor de Poliție ale Județelor Harghita, Neamț și Vrancea, cu sprijinul de specialitate al Jandarmeriei Române — Brigada Specială de Intervenție.

Citeşte şi 100 de percheziţii la pădurari şi poliţişti din judeţele Mureş şi Alba, suspectaţi de infracţiuni la regimul silvic

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc ajutor divin în următoarele 7 zile. Balanțele sunt cele mai avantajate
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Rețetele secrete, doar pentru Ceaușescu. Prăjitura preferată a dictatorului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede