Breaking
News
Luni dimineaţă, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie nr. 4 Ploieşti fac opt percheziţii în judeţul Giurgiu, la locuinţele unor persoane bănuite de tentativă de furt şi furt.
„Din cercetări a reieşit că, la data de 10 mai a.c., persoanele în cauză ar fi încercat să sustragă, dintr-o maşină, o borsetă cu bani, după ce, anterior, ar fi înţepat anvelopele acestui autoturism”, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
De asemenea, din verificări, au rezultat indicii că aceştia sunt bănuiţi şi de comiterea mai multor furturi, în judeţul Giurgiu.
Trei persoane vor fi aduse la sediul poliţiei, pentru audieri.