Percheziţii în şase judeţe într-un dosar de evaziune şi spălare a banilor. Prejudiciul este de peste 2 milioane de euro

Poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice din Dâmboviţa efectuează joi 16 percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 2 milioane de euro prin infracţiuni economice.
Romania TV
21 dec. 2017, 08:15

"La data de 21 decembrie, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice de la IPJ Dâmboviţa, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, efectuează 16 percheziţii în judeţele Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu, Braşov şi Hunedoara. Acţiunea vizează destructurarea unei grupări infracţionale specializate în săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare a banilor", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române, transmis AGERPRES.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012 - 2015, cei în cauză, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, nu ar fi evidenţiat în contabilitate venituri obţinute în urma operaţiunilor cu materiale reciclabile.

"De asemenea, aceştia ar fi influenţat obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat, în sens negativ, prin înregistrarea în evidenţele contabile proprii de cheltuieli fictive", se arată în comunicat.

La activităţi participă şi poliţişti din Ilfov, Giurgiu, Braşov şi Hunedoara, luptători pentru acţiuni speciale şi efective de jandarmi. 

La data de 21 decembrie, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice de la IPJ Dâmboviţa, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, efectuează 16 percheziţii în judeţele Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu, Braşov şi Hunedoara. Acţiunea vizează destructurarea unei grupări infracţionale specializate în săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare a banilor„, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române, transmis AGERPRES.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012 – 2015, cei în cauză, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, nu ar fi evidenţiat în contabilitate venituri obţinute în urma operaţiunilor cu materiale reciclabile.

De asemenea, aceştia ar fi influenţat obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat, în sens negativ, prin înregistrarea în evidenţele contabile proprii de cheltuieli fictive„, se arată în comunicat.

La activităţi participă şi poliţişti din Ilfov, Giurgiu, Braşov şi Hunedoara, luptători pentru acţiuni speciale şi efective de jandarmi. 

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Un nou virus care îți fură datele bancare, fără să îți dai seama. Cum îți poți proteja telefonul mobil de Crocodilus
Capital.ro
Ilie Bolojan a semnat decretul astăzi, 7 aprilie. Legea se aplică în toată România
Playtech.ro
Regula esențială pe care trebuie să o respecte toți românii care solicită viză temporară pentru a merge în SUA
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Lege importantă pentru șoferi, promulgată de Bolojan
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
O mamă și fiica ei de 13 ani au încercat să jefuiască o vilă din Caransebeș, iar finalul a fost unul tragic. Femeia a murit în încercarea de a scăpa de poliție, iar fiica ei este în stare gravă
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Traian Băsescu a făcut marele anunț despre alegerile prezidențiale. Fostul președinte cutremură toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Atenție șoferi! Poliția Rutieră a declanșat vasta operațiune "Speed Marathon"
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța