Potrivit unui comunicat de presă al IJP Prahova, polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase efectuează nouă percheziții în orașul Băicoi și în localitățile Scorțeni și Ștefești la domiciliile unor persoane bănuite că, în perioada noiembrie 2015 — ianuarie 2016, ar fi desfășurat partide de vânătoare ilegale, în mai multe zone din județ, unde ar fi împușcat căpriori și mistreți, utilizând arme de foc letale deținute fără drept.
Citeşte şi: Descinderi în Dâmboviţa la persoane fizice şi la două instituţii într-un dosar de şantaj şi abuz în serviciu
În urma descinderilor, opt persoane bănuite de deținere și uz de arme letale fără drept și braconaj cinegetic vor fi conduse la sediul IJP Prahova pentru audieri și dispunerea măsurilor legale, scrie Agerpres.
Activitățile beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, iar la acțiune participă și jandarmi.