Breaking
News
Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, împreună cu luptători din cadrul SAS, au descins, joi dimineaţă, la domiciliile unor persoane suspectate că se ocupau cu furtul de bunuri din locuinţe.
Anchetatorii spun că hoţii vizau casele de la marginea municipiului Timişoara, de unde furau aparatură electronică şi electrocasnică, bani şi bijuterii, bunurile fiind apoi valorificate în pieţele din municipiu.
În urma percheziţiilor, cinci persoane au fost ridicate şi duse la audieri la sediul Poliţiei Judeţului Timiş.
Potrivit poliţiştilor, cei cinci sunt acuzaţi de comiterea unei tâlhării în locuinţă în luna septembrie 2012.