PERLE EVALUARE NAŢIONALĂ 2017: „Acum” este verb de la cuvântul „acuma”. O figură de stil este chiar numele poetului

PERLE EVALUARE NAŢIONALĂ 2017. Elevii de clasa a VIII-a au trecut săptămâna aceasta prin emoţiile Evaluării Naţionale, dar nu oricum, ci cu un simţ al umorului extrem de dezvoltat. Perlele pe care le-au scris pe foaia de examen au întrecut orice imaginaţie.
Filip Stan
23 iun. 2017, 09:38
PERLE EVALUARE NAŢIONALĂ 2017:

PERLE EVALUARE NAŢIONALĂ 2017. Luni, 19 iunie, absolvenții claselor a VIII-a au intrat în focul examenelor și au susținut prima probă, cea la Limba și literatura română (probă scrisă) din cadrul Evaluării Naționale. Elevii au avut de demonstrat că poezia „Ploaia”, de Magda Isanos, aparţine genului liric. Un alt subiect a constat în descrierea unei întâmplări imaginare sau reale petrecute la o competiţie sportivă.

Vezi si: PERLE EVALUARE NAŢIONALĂ 2017: „Din cîte aproximez io ultimul vers nu are mai mult de cinci centimetri”

Primul subiect s-a referit la basm – încadrarea acestuia în genul literar. Un al subiect a constat în întrebări puse după citirea unui text la prima vedere. 

Trei elevi au murit înecaţi după ce au susţinut a doua probă la Evaluarea Naţională

Perlele candidaţilor la Evaluarea Naţională au stârnit şi în acest an amuzamentul corectorilor, scrie adevarul.ro.

  • Sinonimul cuvântului „melodia” este „maneaua”.
  • Cratima face o pauză în textul epic şi vrea să arate că poetul Magda e mai special, mult mai special.
  • Cuvintele derivate sunt acele cuvinte care dau sens vieţii în poezie.
  • Măsura versului este egală cu numărul de litere, deci avem peste 50.
  • O figură de stil este chiar numele poetului, deoarece este bărbat dar are nume de femeie, e ca la Stănescu, aşa ne zice profa la clasă.
  • Sentimentele poetei sunt macabre, ea vrea să se roage să vină ploaia şi apoi poate să moară.
  • Ea crede în reîncarnare sau în alte vieţi „frumuseţea-i dintâi”.
  • Textul nonliterar nu are titlu, nici autor, crecă a fost scris de vreo ziaristă care se plictisea.
  • Modul predominant de expunere este naraţiunea pentru că ea descrie un cadru în care visează că se află.
  • Elementele naturii o fac pe poetă să devină mai boemă, ea se simte feerică, e mai specială decât Eminescu.
  • Poezia are multe figuri de stil, este bine să amintim aşa ceva deoarece toate aceste cuvinte devin celebre pentru poetă, ea a trăit cu aceste cuvinte.
  • „Acum” este verb de la cuvântul „acuma”.
  • „Factorul” este verb copulativ.
  • Atributiva este: „Mănânc prăjituri când sunt stresată”.
  • Când eram pe terenul de fotbal o bunăciune fluiera şi mă susţinea. Din acea zi mi-am dat seama ca o iubesc.
  • După ce am aflat că am pierdut meciul de fotbal mi-am luat prietenii şi am băut până nu am mai putut.
  • O să vin la vară să repet ca să repet meciul că eu sunt un ambiţios, nu suport „intrigile proaste”, cum spunea Caragiale.

SUBIECTE ROMANA EVALUARE NAŢIONALĂ 2017

BAREME ROMANA EVALUARE NAŢIONALĂ 2017

Absolvenţii de liceu au suţinut miercuri proba scrisă la matematică. Afişarea primelor rezultate este programată în data de 26 iunie, până la ora 16:00. Contestaţiile pot fi depuse în aceeași zi, până la ora 20:00. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 iunie în centrele de examen și pe evaluare.edu.ro.

VEZI: EDU.RO Subiecte matematică EVALUARE NAŢIONALĂ 2017. Bareme MATEMATICĂ CAPACITATE 2017

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul din România în care se găsește cea mai veche fabrică din țară. Uzina e departe de strălucirea de altădată și are dificultăți financiare
Capital.ro
Reguli noi pentru gunoi. Devine obligatoriu de la 1 Mai. Rezidenții trebuie să obțină un card de la primărie
Playtech.ro
Cum a fost fotografiat Ilie Bolojan la înmormântarea Papei Francisc! Imaginile vorbesc de la sine, a fost surprins...
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colțul de rai ascuns din România. O comoară neprețuită de care puțini știu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor a murit. Este doliu în televiziune. A cucerit milioane de telespectatori
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Pensii care trebuie înapoiate. Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze banii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte