Persoanele care adoptă un câine din adăpost vor primi mâncare pentru el timp de 2 luni

Cetăţenii şi ONG-urile care adoptă un câine dintr-unul din adăposturile Primăriei Capitalei vor primi mâncare pentru el timp de două luni, de la centrul Dogtown, care a primit la rândul său o donaţie de 22 de tone de mâncare pentru câini din Germania.
Cristina Dinu
15 oct. 2013, 15:38
Persoanele care adoptă un câine din adăpost vor primi mâncare pentru el timp de 2 luni

Cele 22 de tone de mâncare pentru câini, donate de Issa Foundation din Germania, au ajuns marţi în centrul de protecţie a animalelor Dogtown, urmând să fie redistribuite persoanelor fizice şi organizaţiilor care adoptă câini din adăposturile de stat din Bucureşti, ca o măsură de încurajare a acestui gest făcut de cetăţeni, se arată într-un comunicat al centrului, citat de Mediafax.

Întreaga cantitate donată din străinătate va ajunge exclusiv la persoanele care fac dovada adoptării unui căţel din adăposturile Mihăileşti sau Pallady deţinute de Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) din cadrul Primăriei Capitalei.

Astfel, cine adoptă un căţel are asigurată hrana pentru acesta timp de două luni de zile, iar organizaţiile care aderă la acest program au astfel un sprijin şi răgaz 60 de zile să găsească la rândul lor adoptatori finali. Centrul Dogtown a desfăşurat acţiuni similare şi în noiembrie 2012, când a primit ajutoare din Luxemburg.

„Adopţiile, împreună cu sterilizările gratuite asigurate de primăria generală şi oferirea unui adăpost căţeilor abandonaţi pe străzi sunt măsurile pe care le susţinem pentru a nu ajunge la eutanasieri în masă”, spune Florian Fugaşin, director executiv al Portico, asociaţia care a dezvoltat proiectul Dogtown..

Asociaţiile care doresc să adere la acest program (să primească hrană pentru câinii adoptaţi din adăposturile de stat) pot contacta Asociaţia Portico la www.facebook.com/DogtownPortico sau la [email protected].

Cei care adoptă un câine de la Dogtown Portico vor primi un pachet de adopţie ce constă în hrană pentru 10 zile, o lesă, un bol pentru mâncare, jucării şi un curs de dresaj gratuit timp de 2 luni.

Centrul zonal de protecţie, îngrijire şi adopţie a animalelor fara stăpân Dogtown, al Asociaţiei Portico, a fost inaugurat în primăvara anului trecut, când primii 40 de câini, adunaţi de pe străzile Capitalei, au fost duşi în acest adăpost, cu o capacitate de cazare şi îngrijire pentru peste 1.000 de animale. La finalizarea adăpostului, ce se va întinde pe aproape cinci hectare, vor putea fi primiţi până la 8.000 de câini, se arată pe site-ul centrului.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Taxa care se dublează în România. Decizia luată de Ministerul Finanțelor: Nu se poate justifica
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
O tânără a murit înecată într-un lac după ce s-a speriat de un urs, în Harghita! Aceasta și-a găsit sfârșitul la doar 18 ani
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Asta mai lipsea! Ilie Bolojan a dat cea mai proastă veste pentru români: urmează recesiune. Măsuri de urgență
MediaFlux
Putin a decis! Armistițiu în Ucraina! Anunț de la Kremlin
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre