Corneliu Vadim Tudor

Corneliu Vadim Tudor este un scriitor, politician și jurnalist român. Este fondatorul și președintele Partidului România Mare și membru al Parlamentului European. A fost discipolul scriitorului Eugen Barbu. Este cunoscut prin izbucnirile sale temperamentale cu caracter naționalist și xenofob și retorica politică dură, atacuri la persoană în aparițiile sale pe scena publică. A fost senator în Parlamentul României din 1992. La alegerile generale din 1996 a candidat pentru funcția de președinte al României, clasându-se pe locul 5 din 16 candidați. În 2000, a candidat la Președinția României, ajungând în turul doi, unde a obținut 33,17% din voturi. Din iunie 2009 este europarlamentar. La alegerile prezidențiale din 6 noiembrie 2009, lista PRM pe care a candidat a obținut votul a 540.380 români, adică 5,56% dintre votanți.

Vezi mai mult
Familia lui Corneliu Vadim Tudor a strâns o avere după ce vândut colecţiile Tribunului
25 nov. 2015, 11:12

Familia lui Corneliu Vadim Tudor a strâns o avere după ce vândut colecţiile Tribunului

Obiectele personale, dar şi cele de artă şi valoroasele manuscrise deţinute de Corneliu Vadim Tudor au stârnit interesul colecţionarilor. La…
Familia lui Vadim cere RECALCULAREA PENSIEI. Mezina: Sunt prea PUŢINI BANI pentru cât a MUNCIT
03 oct. 2015, 11:34

Familia lui Vadim cere RECALCULAREA PENSIEI. Mezina: Sunt prea PUŢINI BANI pentru cât a MUNCIT

Familia lui Corneliu Vadim Tudor cere Casei de Pensii recalcularea pensiei pe care o primea tribunul. Fata cea mare a…
Imagini şi mărturii din casa lui Corneliu Vadim Tudor. Povestea vieţii Tribunului, spusă de sora sa VIDEO
15 sept. 2015, 15:16

Imagini şi mărturii din casa lui Corneliu Vadim Tudor. Povestea vieţii Tribunului, spusă de sora sa VIDEO

Maria Magdalena Dumitru, sora lui Corneliu Vadim Tudor, a povestit pentru România TV cum era Vadim în copilărie şi cum…
Becali, alături de familia îndoliată a lui Vadim Tudor: Dacă va fi nevoie, orice ajutor voi da VIDEO
15 sept. 2015, 11:49

Becali, alături de familia îndoliată a lui Vadim Tudor: Dacă va fi nevoie, orice ajutor voi da VIDEO

Gigi Becali este dispus să ajute familia îndoliată a lui Corneliu Vadim Tudor să treacă peste momentele grele. Deşi între…
Vadim Tudor, înmormântat joi cu ONORURI MILITARE
15 sept. 2015, 08:45

Vadim Tudor, înmormântat joi cu ONORURI MILITARE

Corneliu Vadim Tudor va fi înmormântat joi cu onoruri militare, potrivit România TV. Şi asta datorită faptului că decoraţia ordinul…
Pârvulescu: MOARTEA lui Vadim Tudor e o ştire, un fapt divers, NU UN EVENIMENT
15 sept. 2015, 05:58

Pârvulescu: MOARTEA lui Vadim Tudor e o ştire, un fapt divers, NU UN EVENIMENT

Fondatorul Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, a încetat din viață. Politologul Cristian Pârvulescu este de părere că vestea decesului…
Mesaj pe contul de Facebook al lui Corneliu Vadim Tudor, după moartea acestuia
14 sept. 2015, 20:05

Mesaj pe contul de Facebook al lui Corneliu Vadim Tudor, după moartea acestuia

O fotografie în care apar Corneliu Vadim Tudor şi părinţii săi a fost publicată pe contul de Facebook al fondatorului…
Gigi Becali despre Corneliu Vadim Tudor: Era un om care se mânia repede, dar care nu ţinea duşmănie
14 sept. 2015, 18:34

Gigi Becali despre Corneliu Vadim Tudor: Era un om care se mânia repede, dar care nu ţinea duşmănie

Gigi Becali a fost europarlamentar pe listele Partidului România Mare, condus de Corneliu Vadim Tudor. Becali a vorbit la România…
Corneliu Vadim Tudor - viaţa politică. Războaiele şi prieteniile lui Vadim
14 sept. 2015, 17:00

Corneliu Vadim Tudor – viaţa politică. Războaiele şi prieteniile lui Vadim

Corneliu Vadim Tudor - scriitor, jurnalist şi politician, a influenţat puternic de-a lungul timpului societatea românească. Fondator al Partidului România…
Corneliu Vadim Tudor, biografia completă. O viaţă între literatură şi politică VIDEO
14 sept. 2015, 16:26

Corneliu Vadim Tudor, biografia completă. O viaţă între literatură şi politică VIDEO

Corneliu Vadim Tudor s-a născut pe 28 noiembrie 1949, la Bucureşti. El s-a făcut remarcat încă dinainte de 1989, prin…
Corneliu Vadim Tudor A MURIT VIDEO
14 sept. 2015, 16:11

Corneliu Vadim Tudor A MURIT VIDEO

Preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor a murit, luni, la Spitalul Militar din Capitală, unde fusese internat din cauza unor probleme…
CORNELIU VADIM TUDOR a murit VIDEO UPDATE
14 sept. 2015, 09:16

CORNELIU VADIM TUDOR a murit VIDEO UPDATE

Preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor a fost dus de urgenţă, luni, la Spitalul Militar din Capitală din cauza unor probleme…
Corneliu Vadim Tudor, înglodat în datorii. Pe ce sumă uriaşă vrea să vândă revista
04 mart. 2015, 08:24

Corneliu Vadim Tudor, înglodat în datorii. Pe ce sumă uriaşă vrea să vândă revista „România Mare”

Corneliu Vadim Tudor este înglodat în datorii şi de aceea vrea să vândă revista "România Mare". Acesta speră ca din…
VADIM se plânge că este SĂRAC: Niciodată nu am fost mai mâhnit. S-au TICĂLOŞIT oamenii...
30 dec. 2014, 08:24

VADIM se plânge că este SĂRAC: Niciodată nu am fost mai mâhnit. S-au TICĂLOŞIT oamenii…

Corneliu Vadim Tudor spune că este în pragul sărăciei. Într-o postare pe Facebook, publicată de Crăciun, Vadim se declară "mâhnit"…
Cum petrec politicienii de Crăciun. Ce mesaje au Ponta, Udrea, Năstase, Băsescu pentru români FOTO
25 dec. 2014, 15:29

Cum petrec politicienii de Crăciun. Ce mesaje au Ponta, Udrea, Năstase, Băsescu pentru români FOTO

Politicienii români au ales să prezinte pe Facebook modul în care petrec Crăciunul, cei mai mulţi fiind alături de familiile…
Vadim anunţă sfârşitul democraţiei româneşti: Adio alegeri! Adio democraţie!
16 nov. 2014, 21:31

Vadim anunţă sfârşitul democraţiei româneşti: Adio alegeri! Adio democraţie!

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Preşedintele Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, a declarat duminică, după prezentarea exit-poll-urilor, că alegerile reprezintă…
ALEGERI PREZIDENŢIALE. Corneliu-Vadim Tudor: Îmi respect angajamentul, am votat cu junele Victor Ponta
16 nov. 2014, 10:28

ALEGERI PREZIDENŢIALE. Corneliu-Vadim Tudor: Îmi respect angajamentul, am votat cu junele Victor Ponta

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Corneliu-Vadim Tudor, a declarat că a votat cu junele Victor Ponta,…
ALEGERI PREZIDENŢIALE. C. V. Tudor îşi invită susţinătorii să iasă la vot şi să-l voteze pe Ponta
14 nov. 2014, 11:23

ALEGERI PREZIDENŢIALE. C. V. Tudor îşi invită susţinătorii să iasă la vot şi să-l voteze pe Ponta

Preşedintele Partidului România Mare (PRM), Corneliu Vadim Tudor, îşi invită susţinătorii să iasă duminică la vot şi să voteze cu…
ALEGERI PREZIDENŢIALE. Iohannis: Combinaţia dintre PSD şi PRM este jenantă şi jignitoare pentru electorat
06 nov. 2014, 18:45

ALEGERI PREZIDENŢIALE. Iohannis: Combinaţia dintre PSD şi PRM este jenantă şi jignitoare pentru electorat

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Combinaţia dintre Partidul Social Democrat (PSD) şi Partidul România Mare (PRM) este jenantă şi jignitoare pentru…
ALEGERI PREZIDENŢIALE. ACL: Ponta să se delimiteze de Vadim şi să ceară anularea acordului UNPR - PRM
05 nov. 2014, 15:35

ALEGERI PREZIDENŢIALE. ACL: Ponta să se delimiteze de Vadim şi să ceară anularea acordului UNPR – PRM

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Alianţa Creştin-Liberală (ACL) îi cere premierului să clarifice dacă se raliază solicitărilor preşedintelui PRM, Corneliu Vadim…
Hunor: Vadim este câinele care latră, îmi menţin această declaraţie. Vom analiza acordul dintre PRM şi UNPR
04 nov. 2014, 16:57

Hunor: Vadim este câinele care latră, îmi menţin această declaraţie. Vom analiza acordul dintre PRM şi UNPR

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că înţelegerea dintre PRM şi UNPR pentru sprijinirea lui Victor Ponta în turul doi…
VADIM: Iohannis va ajunge preşedinte când voi fi eu preşedintele Germaniei. Arestarea lui Hrebenciuc, O RUŞINE
04 nov. 2014, 15:55

VADIM: Iohannis va ajunge preşedinte când voi fi eu preşedintele Germaniei. Arestarea lui Hrebenciuc, O RUŞINE

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a anunţat că-l va sprijini pe Victor Ponta pentru turul II al…
TURUL II PREZIDENŢIALE 2014. Protocol PRM-UNPR: VADIM îi dă voturile lui PONTA VIDEO
04 nov. 2014, 11:46

TURUL II PREZIDENŢIALE 2014. Protocol PRM-UNPR: VADIM îi dă voturile lui PONTA VIDEO

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 FINALĂ. Corneliu Vadim Tudor îi dă voturile, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, lui Victor Ponta.…
ALEGERI PREZIDENŢIALE. Vadim: Pentru prima oară am impresia că alegerile sunt complet inutile
02 nov. 2014, 11:44

ALEGERI PREZIDENŢIALE. Vadim: Pentru prima oară am impresia că alegerile sunt complet inutile

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Președintele Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, a declarat că pentru prima dată are convingerea că alegerile…
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Prezidenţiabilii, experţi în omletă şi dulceţuri VIDEO
29 oct. 2014, 09:41

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Prezidenţiabilii, experţi în omletă şi dulceţuri VIDEO

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  Prezidenţiabilii au ţinut întotdeauna să arate că, dincolo de costume şi discursuri oficiale, sunt oameni ca toţi…
ALEGERI PREZIDENŢIALE: Funar anunţă că va depune un denunţ penal privind fraudarea alegerilor
28 oct. 2014, 13:08

ALEGERI PREZIDENŢIALE: Funar anunţă că va depune un denunţ penal privind fraudarea alegerilor

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Candidatul independent Gheorghe Funar a anunţat marţi într-o conferinţă de presă că va depune la Direcţia Naţională…
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Pe cine ar graţia Vadim dacă ar ajunge preşedintele României
28 oct. 2014, 11:08

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Pe cine ar graţia Vadim dacă ar ajunge preşedintele României

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Corneliu Vadim Tudor, candidatul PRM la Preşedinţia Românei, spune că, dacă ar ajunge preşedinte al României, i-ar graţia…
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Vadim: România a devenit un Irak al corupţiei. Preşedintele are un rol de paiaţă
27 oct. 2014, 09:34

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Vadim: România a devenit un Irak al corupţiei. Preşedintele are un rol de paiaţă

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Candidatul Partidului România Mare la alegerile prezidenţiale, Corneliu Vadim Tudor, consideră că şeful statului trebuie să fie o…
INSCOP: Peste jumătate dintre români sunt interesaţi de campania electorală, iar 70% ştiu cu cine votează
13 oct. 2014, 06:43

INSCOP: Peste jumătate dintre români sunt interesaţi de campania electorală, iar 70% ştiu cu cine votează

Un procent de 52,8% dintre români se declară interesaţi sau foarte interesaţi de campania electorală, iar peste 70% ştiu deja…
PROGRAMUL LUI VADIM: război Mafiei, expulzarea asasinilor economici, asigurarea hranei zilnice a populaţiei
10 oct. 2014, 09:00

PROGRAMUL LUI VADIM: război Mafiei, expulzarea asasinilor economici, asigurarea hranei zilnice a populaţiei

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Corneliu Vadim Tudor, candidatul PRM în alegerile prezidenţiale, a prezentat, vineri, principalele măsuri pe care le va…
AVERILE CANDIDAŢILOR. Vadim n-are casă, n-are bani, dar are un Logan. Cum a
02 oct. 2014, 07:09

AVERILE CANDIDAŢILOR. Vadim n-are casă, n-are bani, dar are un Logan. Cum a „sărăcit” liderul PRM

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Corneliu Vadim Tudor, candidatul PRM, nu este un politician înstărit. Cel puţin, aşa reiese din declaraţia sa…
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Ce cote au CANDIDAŢII la Preşedinţie. Cine e FAVORIT şi cine are 999 COTĂ
02 oct. 2014, 05:55

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Ce cote au CANDIDAŢII la Preşedinţie. Cine e FAVORIT şi cine are 999 COTĂ

Schimbare puternică la casele de pariuri în privinţa alegerilor prezidenţiale! Cota lui Victor Ponta a scăzut puternic în ultimele ore,…
Corneliu Vadim Tudor ACUZĂ: Tragerea la sorţi privind ordinea candidaţilor e SUSPECTĂ. M-au pus la coada vacii
01 oct. 2014, 09:56

Corneliu Vadim Tudor ACUZĂ: Tragerea la sorţi privind ordinea candidaţilor e SUSPECTĂ. M-au pus la coada vacii

Corneliu Vadim Tudor, candidatul PRM la alegerile prezidenţiale, consideră 'suspectă' tragerea la sorţi făcută de Biroul Electoral Central. Vadim este…
CORNELIU VADIM TUDOR, candidatul care îşi încearcă norocul pentru a cincea oară
29 sept. 2014, 10:00

CORNELIU VADIM TUDOR, candidatul care îşi încearcă norocul pentru a cincea oară

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. CORNELIU VADIM TUDOR, 65 de ani, este candidatul PRM la Preşedinţia României şi intră în cursă pentru a…
SCANDAL în direct la TV. Vadim a luat foc: Măi, handicapatule! Porcule de la Cluj, ti-aş cârpi două palme
24 sept. 2014, 14:16

SCANDAL în direct la TV. Vadim a luat foc: Măi, handicapatule! Porcule de la Cluj, ti-aş cârpi două palme

Corneliu Vadim Tudor, prezidenţiabilul PRM, l-a atacat foarte dur, miercuri, în direct la România TV, pe Gheorghe Funar, candidat independent…
Gheorghe Funar şi-a depus candidatura la BEC. Îi va contesta pe Vadim şi Kelemen Hunor VIDEO
23 sept. 2014, 18:18

Gheorghe Funar şi-a depus candidatura la BEC. Îi va contesta pe Vadim şi Kelemen Hunor VIDEO

ALEGERI PREZIDENŢALE 2014. Gheorghe Funar, candidat la alegerile prezidenţiale, şi-a depus marţi seară candidatura în calitate de independent la Biroul…
VADIM şi-a depus candidatura la BEC şi îşi VINDE MAŞINA ca să-şi finanţeze campania electorală
23 sept. 2014, 12:27

VADIM şi-a depus candidatura la BEC şi îşi VINDE MAŞINA ca să-şi finanţeze campania electorală

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, şi-a depus dosarul de candidatură la Biroul Electoral Central, împreună cu 250.000…
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Prezidenţiabilii au AUR de sute de mii de euro. Cine sunt candidaţii-bijutieri
17 sept. 2014, 07:49

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Prezidenţiabilii au AUR de sute de mii de euro. Cine sunt candidaţii-bijutieri

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Pretendenţii la fotoliul prezidenţial se întrec pe ei, la toate capitolele în ceea ce priveşte averea personală.…
Sondaj INSCOP: Victor Ponta creşte în topul încrederii românilor
16 sept. 2014, 05:50

Sondaj INSCOP: Victor Ponta creşte în topul încrederii românilor

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014: Mugur Isărescu şi Victor Ponta se plasează în topul încrederii românilor, relevă un sondaj realizat de INSCOP…
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Ce salarii au prezidenţiabilii. Cât câştigă Ponta, Macovei, Iohannis, Udrea, Ghişe
11 sept. 2014, 05:18

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Ce salarii au prezidenţiabilii. Cât câştigă Ponta, Macovei, Iohannis, Udrea, Ghişe

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Pretendenţii la funcţia supremă în stat nu au o situaţie materială foarte proastă. Dimpotrivă, cei mai mulţi…