Crin Antonescu

George Crin Laurențiu Antonescu este un om politic român, în prezent președintele Senatului României. Crin Antonescu este președinte al Partidului Național Liberal (PNL) și a fost candidatul propus de această formațiune politică la alegerile prezidențiale din România (2009). A fost un membru al Camerei Deputaților (1996-2008) și liderul delegaților partidului (2007-2008). La alegerile legislative din 2008 a fost ales senator de București. La 16 decembrie 2008 a fost ales vicepreședinte al Senatului României, funcție din care s-a retras la 30 august 2009 pentru a-și organiza campania electorală pentru alegerile prezidențiale. La 3 iulie 2012 a fost ales, prin votul parlamentului, președinte al Senatului. La 10 iulie 2012 a devenit, conform prevederilor Constituției, președinte interimar al României, ca urmare a suspendării de către Parlament a președintelui în exercițiu ales, Traian Băsescu, în vederea ținerii unui referendum de demitere. Antonescu a deținut funcția de președinte interimar al României până pe 31 august 2012 atunci când Curtea Constituțională a trebuit să ia o decizie privitoare la validitatea referendumului de demitere a lui Băsescu, din cauza disputei dintre partidele politice pe tema numărului populației cu drept de vot din România și dacă participarea la referendum a atins cvorumul de 50%+1 alegătorii înscriși pe listele electorale.

Vezi mai mult
Victor Ponta, nostalgic după Crin Antonescu: Plâng după el, eram îndrăgostiţi când am divorţat VIDEO
14 iun. 2016, 08:08

Victor Ponta, nostalgic după Crin Antonescu: Plâng după el, eram îndrăgostiţi când am divorţat VIDEO

Victor Ponta recunoaşte că şi acum mai "suspină" după fostul partener din USL, deşi ştie că sentimentele nu-i sunt împărtăşite.
Crin Antonescu, reacţie dură după acuzaţiile de trafic de influenţă: Sunt aberaţii, fantasmagorii VIDEO
15 mart. 2016, 12:08

Crin Antonescu, reacţie dură după acuzaţiile de trafic de influenţă: Sunt aberaţii, fantasmagorii VIDEO

Crin Antonescu, fost preşedinte al PNL, se află în mijlocul unui scandal iscat de fosta noră a lui Virgil Măgureanu.…
Denunţ şoc! Victor Ponta: Am fost informat despre o tentativă clară de corupţie din partea lui Lucian Isar UPDATE
10 feb. 2016, 08:59

Denunţ şoc! Victor Ponta: Am fost informat despre o tentativă clară de corupţie din partea lui Lucian Isar UPDATE

Victor Ponta a scris pe Facebook că, pe vremea când era premier, a primit o informare de la serviciile speciale privind…
Crin Antonescu, despre fundaţia lui Victor Ponta: Nu sunt interesat să mă înscriu
08 ian. 2016, 09:30

Crin Antonescu, despre fundaţia lui Victor Ponta: Nu sunt interesat să mă înscriu

Fostul lider PNL Crin Antonescu a declarat că nu este interesat să se înscrie în fundația Black Sea Regional Project,…
Crin Antonescu, despre Iohannis:
08 dec. 2015, 10:45

Crin Antonescu, despre Iohannis: „Este un preşedinte care măcar nu a fost MAHALAGIU şi nu s-a pretat la mizerii”

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că primul mandat al lui Klaus Iohannis a fost unul "sub…
Crin Antonescu, CRITICI DURE:
24 nov. 2015, 21:54

Crin Antonescu, CRITICI DURE: „PNL este pe NICĂIERI. Liderii partidului nu există politic”

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a lansat, marţi seara, la România TV, critici dure la adresa PNL, spunând că…
CRIN ANTONESCU: Dacian Cioloş ar trebui să îşi asume conducerea PNL sau să înfiinţeze un nou partid VIDEO
24 nov. 2015, 18:04

CRIN ANTONESCU: Dacian Cioloş ar trebui să îşi asume conducerea PNL sau să înfiinţeze un nou partid VIDEO

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seara, la România TV că premierul Dacian Cioloş este "un personaj…
Crin Antonescu, reacţie după moartea lui Bălăşescu: Sunt şocat! Era o persoană jovială şi optimistă
04 sept. 2015, 19:43

Crin Antonescu, reacţie după moartea lui Bălăşescu: Sunt şocat! Era o persoană jovială şi optimistă

Crin Antonescu a declarat, vineri seara, la România TV că este şocat să audă de moartea  fostului secretar general adjunct…
Antonescu: Liderii PNL încarcă preşedintele României cu treburi care le sunt dificile lor de făcut
26 aug. 2015, 21:05

Antonescu: Liderii PNL încarcă preşedintele României cu treburi care le sunt dificile lor de făcut

Senatorul PNL Crin Antonescu este de părere că oamenii care conduc PNL îl încarcă pe președintele Klaus Iohannis cu "treburi…
CRIN ANTONESCU: Uneori ai impresia că toată clasa politică s-a transformat într-un cor de ŢUŢERI ai DNA
26 aug. 2015, 20:17

CRIN ANTONESCU: Uneori ai impresia că toată clasa politică s-a transformat într-un cor de ŢUŢERI ai DNA

Senatorul PNL Crin Antonescu consideră că datoria politicenilor este să construiască mecanisme prin care care justiția să fie independentă și…
Traian Băsescu, despre suspendarea din 2012: Mult mai agresiv a fost Antonescu. El a fost CATALIZATORUL
29 iul. 2015, 20:38

Traian Băsescu, despre suspendarea din 2012: Mult mai agresiv a fost Antonescu. El a fost CATALIZATORUL

Traian Băsescu a vorbit despre suspendarea din 2012 la fix trei ani de când a avut loc al doilea referendum…
Crin Antonescu: USL a început să fie
29 iul. 2015, 18:57

Crin Antonescu: USL a început să fie „lucrată” chiar din vara lui 2012, după referendum

Crin Antonescu a acordat un interviu pentru gandul.info la trei ani de la referendumul pentru demiterea preşedintelui de atunci, Traian…
Crin Antonescu: Nu pot vota numirea lui Ungureanu la şefia SIE. Este o poziţie strict individuală
30 iun. 2015, 05:33

Crin Antonescu: Nu pot vota numirea lui Ungureanu la şefia SIE. Este o poziţie strict individuală

Senatorul PNL Crin Antonescu, fost preşedinte al partidului, spune că nu va participa la votul de marţi din Parlament pentru…
CRIN ANTONESCU, despre relaţia şi discuţiile cu Klaus Iohannis:
30 mai 2015, 19:32

CRIN ANTONESCU, despre relaţia şi discuţiile cu Klaus Iohannis: „Recunosc, nu am fost fericit”

Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, intrat într-un con de umbră şi la un pas să se retragă din politică,…
Ce face CRIN ANTONESCU de când s-a retras din prim-planul vieţii politice
22 mai 2015, 11:47

Ce face CRIN ANTONESCU de când s-a retras din prim-planul vieţii politice

Crin Antonescu, fostul preşedinte al liberalilor, a decis să se retragă din politică. În ultimele luni, cel care a stat…
Crin Antonescu şi-a luat adio de la PNL. Mesajul său pentru colegii liberali
20 mai 2015, 20:29

Crin Antonescu şi-a luat adio de la PNL. Mesajul său pentru colegii liberali

Fostul președinte al PNL Crin Antonescu a declarat, miercuri, la concertul dedicat aniversării a 140 de ani de la înființarea…
Victor Ponta, dezvăluiri din culisele preluării funcţiei de premier, după trei ani de mandat VIDEO
27 apr. 2015, 16:23

Victor Ponta, dezvăluiri din culisele preluării funcţiei de premier, după trei ani de mandat VIDEO

Victor Ponta a făcut, luni, un bilanţ al primilor trei ani de mandat, prilej cu care a făcut dezvăluri din…
Crin Antonescu: Băsescu este O RUŞINE. Cum poate dormi liniştit, când vede ce se întâmplă cu biata Ridzi VIDEO
02 mart. 2015, 14:50

Crin Antonescu: Băsescu este O RUŞINE. Cum poate dormi liniştit, când vede ce se întâmplă cu biata Ridzi VIDEO

Crin Antonescu a declarat, luni, că Traian Băsescu este o "ruşine" şi a precizat că îşi menţine "intenţia" de a…
Antonescu: Guvernul Ponta trebuie schimbat. Alegerile prezidenţiale au făcut necesară demiterea lui
23 feb. 2015, 07:51

Antonescu: Guvernul Ponta trebuie schimbat. Alegerile prezidenţiale au făcut necesară demiterea lui

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat, la B1 TV, că se impune înlocuirea guvernului condus de Victor Ponta,…
Crin Antonescu spune ADIO politicii.
22 feb. 2015, 20:28

Crin Antonescu spune ADIO politicii. „Este îngrozitor de multă MIZERIE morală”

Crin Antonescu ar fi trebuit să fie candidatul comun al PNL şi PSD la alegerile prezidenţiale din 2014, dar a…
Crin Antonescu: Numirea lui Hellvig la SRI este o decizie inspirată
19 feb. 2015, 18:07

Crin Antonescu: Numirea lui Hellvig la SRI este o decizie inspirată

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat, la România TV, că desemnarea lui Eduard Hellvig pentru şefia Serviciului Român…
Crin Antonescu, retras din prim-planul vieţii politice. Ce spune Alina Gorghiu despre fostul preşedinte PNL
18 feb. 2015, 08:57

Crin Antonescu, retras din prim-planul vieţii politice. Ce spune Alina Gorghiu despre fostul preşedinte PNL

Copreşedinta PNL, Alina Gorghiu, a declarat că Crin Antonescu este un om foarte activ în interiorul partidului, chiar dacă lipseşte…
Antonescu, despre Dosarul Retrocedărilor: Nu am nicio legătură cu acest caz. Fiecare poate vorbi orice
26 ian. 2015, 20:25

Antonescu, despre Dosarul Retrocedărilor: Nu am nicio legătură cu acest caz. Fiecare poate vorbi orice

Crin Antonescu, fostul preşedinte al PNL, a declarat că nu are nicio legătură cu dosarul retrocedărilor, în care sunt investigaţi…
STENOGRAME. Numele lui CRIN ANTONESCU apare în dosarul lui Viorel Hrebenciuc
26 ian. 2015, 09:59

STENOGRAME. Numele lui CRIN ANTONESCU apare în dosarul lui Viorel Hrebenciuc

DOSARUL RETROCEDĂRILOR ILEGALE. Numele lui Crin Antonescu apare în dosarul lui Viorel Hrebenciuc şi Tudor Chiuariu privind retrocedările ilegale de terenuri,…
Crin Antonescu pierde şefia Comisiei pentru revizuirea Constituţiei
19 ian. 2015, 10:30

Crin Antonescu pierde şefia Comisiei pentru revizuirea Constituţiei

Crin Antonescu va pierde şefia Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei. Cel mai probabil, funcţia va fi preluată de PSD, decizia…
Norica Nicolai ameninţă că îşi dă DEMISIA dacă Traian Băsescu va ajunge membru al noului PNL
12 ian. 2015, 08:43

Norica Nicolai ameninţă că îşi dă DEMISIA dacă Traian Băsescu va ajunge membru al noului PNL

Norica Nicolai refuză să fie colegă de partid cu Traian Băsescu. Într-o emisiune la România TV, europarlamentarul liberal a spus…
Crin Antonescu, surprins de paparazzi într-o postură inedită VIDEO
02 ian. 2015, 08:25

Crin Antonescu, surprins de paparazzi într-o postură inedită VIDEO

Crin Antonescu, fostul preşedinte PNL, a fost filmat de paparazzii Cancan.ro plimbându-se, timp de oră, prin ninsoarea ce a cuprins…
BILANŢ POLITIC: Eşecurile şi împlinirile politicienilor în anul 2014
24 dec. 2014, 15:56

BILANŢ POLITIC: Eşecurile şi împlinirile politicienilor în anul 2014

Anul 2014 a fost plin de răsturnări spectaculoase pe scena politică! În luna ianuarie, USL încă exista şi Crin Antonescu…
Crin Antonescu, după alegerea Alinei Gorghiu la şefia PNL: Valoarea nu e data nici de sex, nici de vârstă
18 dec. 2014, 17:40

Crin Antonescu, după alegerea Alinei Gorghiu la şefia PNL: Valoarea nu e data nici de sex, nici de vârstă

Fostul preşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, a declarat, în direct la România TV, că nu a fost…
Crin Antonescu explică jurnaliştilor atacul la Iohannis
18 dec. 2014, 10:12

Crin Antonescu explică jurnaliştilor atacul la Iohannis „gândeşte cât vorbeşte”: „Adică suntem proşti?”

Crin Antonescu a făcut referire, joi, la ultimele sale declaraţii despre Klaus Iohannis, potrivit cărora preşedintele ales "gândește cât vorbește", explicând…
CRIN Antonescu, despre retragerea din politică: Liniştit, cât eşti VIU, nu eşti niciodată, dacă nu eşti PROST
18 dec. 2014, 09:41

CRIN Antonescu, despre retragerea din politică: Liniştit, cât eşti VIU, nu eşti niciodată, dacă nu eşti PROST

Crin Antonescu a declarat, joi dimineaţa, înainte de şedinţa conducerii PNL în care va fi ales înlocuitorul lui Klaus Iohannis,…
Ludovic Orban şi-a anunţat candidatura la şefia PNL: Crin Antonescu mă susţine
16 dec. 2014, 16:57

Ludovic Orban şi-a anunţat candidatura la şefia PNL: Crin Antonescu mă susţine

Deputatul PNL Ludovic Orban a afirmat marți că fostul președinte al liberalilor, Crin Antonescu, susține candidatura sa la funcția de…
SONDAJ Inscop: Iohannis, peste Isărescu în topul încrederii. PNL ar câştiga alegerile parlamentare
09 dec. 2014, 07:22

SONDAJ Inscop: Iohannis, peste Isărescu în topul încrederii. PNL ar câştiga alegerile parlamentare

Preşedintele ales, Klaus Iohannis, conduce în clasamentul încrederii în personalităţi, urmat de Mugur Isărescu şi Victor Ponta, iar PNL (PNL-PDL)…
Crin Antonescu: Am îndoieli că l-aş fi bătut pe Ponta la vot, în locul lui Iohannis
27 nov. 2014, 14:55

Crin Antonescu: Am îndoieli că l-aş fi bătut pe Ponta la vot, în locul lui Iohannis

Crin Antonescu recunoaşte că ar fi pierdut în faţa lui Victor Ponta dacă ar fi candidat la alegerile prezidenţiale, în…
Crin Antonescu: PNL ar trebui să intre la guvernare imediat ce are o identitate şi un program precis
27 nov. 2014, 12:50

Crin Antonescu: PNL ar trebui să intre la guvernare imediat ce are o identitate şi un program precis

Fostul lider al PNL, Crin Antonescu, a declarat că PNL ar trebui să intre la guvernare imediat ce are o…
Crin Antonescu: Nu revin la conducerea PNL. Nu e adevărat că cineva mi-a băgat cuțitul în spate
27 nov. 2014, 10:45

Crin Antonescu: Nu revin la conducerea PNL. Nu e adevărat că cineva mi-a băgat cuțitul în spate

Crin Antonescu a declarat că nu va reveni la conducerea PNL, după ce Klaus Iohannis va merge la Palatul Cotroceni,…
CRIN ANTONESCU îl avertiza pe Ponta la ruperea USL: Cine ştie ce va ajunge Iohannis. S-ar putea să te coste..
27 nov. 2014, 10:33

CRIN ANTONESCU îl avertiza pe Ponta la ruperea USL: Cine ştie ce va ajunge Iohannis. S-ar putea să te coste..

Crin Antonescu a dezvăluit joi,  la DCNews Live, că, la ruperea USL, l-a avertizat pe Victor Ponta cu privire la Klaus Iohannis,…
De ce nu a mai candidat CRIN ANTONESCU la Cotroceni: A fost o PROFEŢIE despre preşedintele cu nume de floare
21 nov. 2014, 09:03

De ce nu a mai candidat CRIN ANTONESCU la Cotroceni: A fost o PROFEŢIE despre preşedintele cu nume de floare

Un senator a explicat de ce Crin Antonescu nu a mai intrat în cursa pentru Cotroceni. Ioan Iovescu, senator PP-DD,…
Crin Antonescu: Nu doresc să revin la conducerea PNL. Este vremea unor figuri proaspete
18 nov. 2014, 20:47

Crin Antonescu: Nu doresc să revin la conducerea PNL. Este vremea unor figuri proaspete

Fostul lider al PNL Crin Antonescu a declarat, marţi seara, într-o emisiune televizată, că nu doreşte să revină la conducerea…
Crin Antonescu: Este vital pentru Ponta şi PSD să rămână la guvernare
18 nov. 2014, 20:16

Crin Antonescu: Este vital pentru Ponta şi PSD să rămână la guvernare

Fostul lider al PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seara, într-o emisiune televizată, că Victor Ponta a făcut eroarea, pentru…