Personalul esenţial de la centrala de la Cernavodă, izolat la locul de muncă. Măsura e pe termen nedeterminat

S.N. Nuclearelectrica S.A. („SNN”) anunţă că a iniţiat implementarea măsurii de izolare la locul de muncă a personalului esenţial de operare şi de producţie din cadrul centralei nuclearo-energetice de la CNE Cernavodă. Această măsură va fi menţinută atât timp cât va fi necesar.
Filip Stan
15 mart. 2020, 12:05
Personalul esenţial de la centrala de la Cernavodă, izolat la locul de muncă. Măsura e pe termen nedeterminat

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, demararea acestei măsuri suplimentare de protecţie are la baza Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă („CNSSU”) nr. 9/14.03.2020, prin care se aprobă instituirea măsurii de izolare a personalului esenţial pentru asigurarea funcţionarii CNE Cernavodă, în concordanţă cu prevederile Planului de continuitate a activităţilor de baza în cazul unei epidemii/pandemii.

Planul intern de protecţie a personalului şi de asigurare a continuităţii operării în condiţii de siguranţă şi a producţiei a fost adoptat de conducerea SNN că măsură suplimentară în perioada epidemiei de COVID-19, în conformitate cu standardele internaţionale din industria nucleară şi prevederile naţionale în materie. SNN informează că procesele de bază ale companiei se desfăşoară în parametri normali, acţiunile şi măsurile suplimentare fiind elaborate şi implementate în coordonare cu toate instituţiile abilitate ale statului român„, a transmis Nuclearelectrica.

Citeşte şi Marcel Ciolacu îi cere Guvernului să ia urgent măsuri economice şi sociale. „Nu e timp de pierdut, treceţi la treabă!”

Hotărârea nr. 9/14.03.2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă prevede că „se aprobă instituirea măsurii de izolare preventivă a personalului esenţial pentru asigurarea funcţionării Centralei Nuclear-Electrice CNE Cernavodă, în concordanţă cu prevederile Planului de continuitate a activităţilor de bază în cazul unei epidemii/pandemii”.

Anterior, compania a anunţat că, „având în vedere importantă strategică a SNN, aceea de asigurare constanţa a producţiei de energie electrică la nivel naţional, în condiţii de siguranţă, coroborat cu protecţia personalului şi a comunităţii locale, a elaborat un Plan de Continuitate a activităţilor în cazul unei epidemii”.

Planul de asigurare a continuităţii este elaborat în concordanţă cu legislaţia naţională şi măsurile stabilite la nivel guvernamental şi este actualizat în mod continuu ţînând cont şi de standardele şi experienţă internaţională în domeniul nuclear. Planul se aplică gradual, de la măsuri preventive de igienă până la măsuri de asigurare a personalului esenţial, a cărui implementare depinde de nivelul de risc asociat, însă este unul prin excelenţă proactiv în aşa fel încât să se reducă la minim riscul de contaminare cu coronavirus pentru personal. Pentru asigurarea personalului esenţial în vederea operării în siguranţă a instalaţiei, SNN/CNE are în plan inclusiv măsură organizării unui spaţiu special amenajat, cu respectarea tuturor condiţiilor necesare, inclusiv hrană şi transport, măsură urmând a fi implementată conform legislaţiei în vigore. Această măsură se va aplică în strânsă corelaţie cu evoluţia răspândirii coronavirusului şi are drept scop protejarea personalului esenţial şi asigurarea continuităţii operaţionale şi de producţie„, a transmis compania.

DailyBusiness
Cum să îți faci propriul detergent de rufe acasă, natural și foarte rezistent
Spynews
Irisha, în lacrimi după despărțirea de iubitul ei, Domenico! Ce se întâmplă cu influencerița / FOTO
Bzi.ro
Lidia Buble, desființată după ce a pozat topless: „Ce o să fie în sufletul părinților tăi?!”
Fanatik.ro
Orașul unde va fi dezvoltat un proiect de transport public unic în România. Va fi similar celor din Elveția și Germania, investiția e uriașă, 250 de milioane de euro
Capital.ro
Interzis pe balcon! Regulă pentru românii care care stau la bloc! Termenul este de 3 zile
Playtech.ro
De ce tot mai mulți oameni pun o frunză de dafin în carcasa telefonului. Trucul care a devenit viral
DailyBusiness
Ce a făcut Irinel Columbeanu cu ultimii bani. Pe ce a cheltuit fostul milionar 600.000 de euro: ”Știam că e ultima sursă, dar nu mi-a păsat”
Adevarul
Ce i-ar fi șoptit Brigitte lui Emmanuel Macron după gestul neașteptat. Dezvăluirile unui expert în citirea pe buze
wowbiz.ro
Întregul film al morții lui Falko, calul campion care s-a prăbușit imediat după ce a câștigat un concurs de tras bușteni! Ce i-ar fi provocat, de fapt, decesul: „L-au mai forțat 10 minute. Când a ajuns în dreptul meu, a căzut”
Spynews
Lucian Viziru nu a vorbit cu fratele lui, Augustin, timp de doi ani. Ce spune actorul despre relația lor
Spynews
Soția lui Sorin Copilul de Aur, mesaj tranșant pentru toate femeile care îl vor pe manelist: „Au tot încercat să ne despartă”. A pus-o la punct din nou și pe presupusa amantă însărcinată
Evz.ro
Au apărut crenvurștii Dubai. Prețul nu este mic deloc
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac, verdict despre operația la sâni a Simonei Halep: „Senzațională decizie”
kanald.ro
Cod roșu de inundații prelungit! Lista zonelor afectate
Cancan.ro
Artista din România care a fost diagnosticată cu cancer: 'Doctorul mi-a dat câteva zile' 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a aflat secretul lui George Simion și Călin Georgescu. Cine îi conduce pe cei doi: Acolo a primit niște ordine
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
stirilekanald.ro
Martina, o fată de 14 ani, a fost ucisă cu pietre de fostul iubit! Acesta s-a prefăcut că participă la căutările tinerei dispărute, alături de părinții ei
Cei doi copaci pe care nu ar trebui să îi ai în curte. De ce nu trebuie plantați niciodată lângă casă
MediaFlux
Înălțarea Domnului 2025: Tradiții, superstiții și greșeli de evitat pentru joi, 29 mai
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Agenția crimei. Cum și-a transformat clanul Căldăraru firma de turism într-o poartă spre ilegalități în SUA