Personalul medical de la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, în stare de şoc după tragedia aviatică SMURD

Angajații Spitalului Sfântul Spiridon din Iași sunt în stare de șoc, după aflarea veștii că doi dintre colegii lor și-au pierdut viața în timpul tragediei aviatice SMURD din Republica Moldova.
Romania TV
02 iun. 2016, 17:00
Personalul medical de la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, în stare de şoc după tragedia aviatică SMURD

Vestea morții fulgerătoare a asistentului medical Gabriel Sandu și a medicului Mihaela Dumea a șocat întreg personalul medical de la UPU — SMURD de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași. Printre lacrimi, aceștia aprind lumânări și își amintesc de clipele frumoase petrecute împreună.

Gabriel Sandu a fost unul dintre asistenții medicali cu experiență în medicina de urgență, respectiv, în cadrul SMURD. Soția acestuia este tot asistent medical de urgență. Potrivit colegilor, cei doi au un copil.

Medicul primar Mihaela Dumea, căsătorită, are și ea un copil. De cinci ani lucra la SMURD Iași și le preda studenților, în calitate de asistent universitar, disciplina Medicină de Urgență.

Aceasta este a doua tragedie de acest gen din ultimii 10 ani la SMURD Iași. În luna ianuarie 2006, doi piloți și două cadre medicale și-au pierdut viața după ce elicopterul SMURD Iași în care se aflau s-a prăbușit în apropierea aeroportului.

Elicopterul, de tip Eurocopter EC 35, s-a prăbușit la 10 minute după decolare, la un kilometru și jumătate de turnul de control al Aeroportului, în apropierea Unității de Jandarmi. În accident și-au pierdut viata pilotul Valentin Stănescu, de 39 de ani, copilotul Augustin Toma, de 38 de ani, ambii angajați ai MAI, precum și medicul Liliana Puiu, de 36 de ani, și asistentul medical Mioara Hăuță, de 30 de ani, de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași. Accidentul a avut loc în timp ce efectua un zbor de antrenament.

Citeşte şi: MApN: Pentru ca alţii să trăiască, cei patru salvatori SMURD au plătit tributul suprem

Patru persoane au murit după ce un elicopter SMURD s-a prăbuşit, joi, în raionul Cantemir din Republica Moldova. Echipajul SMURD care a pierit în Republica Moldova era format din pilotul Doru Gavril, copilotul Voicu Socai, medicul Dumea Mihaela și asistentul Gabi Sandu.

Elicopterul a căzut la pădurea de la intrarea satului. S-au depistat patru cadavre. Trei sunt carbonizate. Oamenii legi cercetează cazul. Cred că s-a prbuşit din cauza neguri. Au intrat în pădure, s-au lovit şi au căzut. Nu putem spune cine sunt victimele. Durere mare. Cineva a încercat să salveze pe altcineva, dar şi-a pierdut viaţa. Erau imagini îngrozitoare. Am depistat bucăţi din cadavre. Rezervoarele au explodat de trei ori. Primul cadavru a fost scos înainte de bubuituri. Sunt vreo 40 de oameni la faţa locului„, a declarat primarul satului Haragîş, raionul Cantemir, Iurie Bălănuţă, potrivit publika.md.

Citeşte şi: Dacian Cioloş, despre accidentul din Republica Moldova: I-am cerut ministrului Tobă să constituie o celulă de criză

Victimele sunt asistentul Gabriel Sandu, de 40 de ani, si medicul Dumea Mihaela, de 39 de ani, de la SMURD, pilotul si copilotul. Numele de familie al pilotului era Gavrila.

„Sunt stupefiat, uluit, ca de altfel toţi colegii mei din spital. Este o adevărată dramă ceea ce se întâmplă. Nu pot să îmi imaginez prin ce trec familiile”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ioan Bârliba, directorul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

Acesta a precizat că familiile celor decedaţi au fost informate asupra accidentului.

Potrivit bzi.ro, sotia lui Gabriel Sandu lucreaza si ea ca asistent medical, la Spitalul Spiridon, cei doi avand o fetita in clasa a doua. Mihaela Dumea avea un copil de 4 ani. Gabi Sandu a mai lucrat in cadrul SMURD ca pilot si inainte de prabusirea elicopterului SMURD la Iasi, in 2006.

Prefectul județului Iași, Marian Grigoraș, a confirmat, joi, pentru AGERPRES, că echipajul SMURD prăbușit în Republica Moldova era din Iași.

„Elicopterul SMURD Iași era plecat în misiune cu doi membri ai echipajului și două cadre medicale. Suntem în legătură cu autoritățile din Republica Moldova, care ne-au confirmat prăbușirea elicopterului în zona Raionului Cantemir”, a declarat pentru AGERPRES prefectul Marian Grigoraș.

În această dimineață, elicopterul SMURD a fost solicitat de medicii din Vulcănești, Republica Moldova, pentru a transporta aerian și monitoriza o femeie de 85 de ani, care suferă de bronhopneumonie, insuficiență respiratorie și renală acută.

La ora 12:10 minute elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo din Chișinău, femeia fiind preluată de către o ambulanță 903 și transportată la Spitalul de Urgență. După decolare, elicopterul a dispărut de pe radare. Aceasta a fost a 19 operațiune aeriană SMURD pe teritoriul Republicii Moldova.

„Am văzut o mână, un picior, căştile piloţilor. Marotrii au scos un pilot cu tot cu scaun, dar doi erau arşi. Sunt trei cadavre. Au căzut în marginea localităţii. Nu sunt victime printre locuitorii satului. Au căzut în pădure. Nimeni nu a rămas în viaţă. Plouă tare. Poliţiştii strâng totul grămadă. E straşnic. Aproape este stadionul. Nu cred că pilotul a încercat să aterizeze pe stadion. Elicoperul avea viteză, dar a zbura normal. Vântul e moderat acum, nu e puternic”, a declarat un martor pentru publika.md.

Citeşte şi: Imagini CUTREMURĂTOARE de la prăbuşirea elicopterului SMURD GALERIE FOTO

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Afacerea cu care are succes Samuel din Satu Mare. Produsele le vinde cu 1 leu, iar foarte mulți români sunt înnebuniți să le cumpere de Paște
Capital.ro
EXCLUSIV Românii obligați să achite taxă. Se trimite formular semnat la ANAF. Data limită, 26 mai
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Pâinea biblică, cea mai sănătoasă din toate timpurile. Rețeta apare într-un verset
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa pe care șoferii români sunt obligați să o plătească. Au timp sub 48 de ore să achite cash sau card
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți