Personalul navigant al British Airways prelungeşte greva cu două săptămâni

Personalul navigant al companiei aeriene British Airways (BA) a prelungit cu două săptămâni mișcarea de protest provocată de o dispută îndelungată privind condițiile salariale, transmit AP și Reuters.
Romania TV
06 iul. 2017, 09:44
Personalul navigant al British Airways prelungeşte greva cu două săptămâni

Inițial, greva a fost anunțată pentru perioada 1 — 16 iulie și va fi prelungită în perioada 19 — 2 august.

„În a doua parte a grevei vom opera 99,5% din programul nostru obișnuit. În loc să ceară noi mișcări de protest absolut inutile, sindicatul ar trebui să permită membrilor săi să voteze acordul privind salariile încheiat în urmă cu două luni”, se menționează într-un comunicat al British Airways, care precizează că partenerul de alianță Qatar Airways va opera unele zboruri pe distanță scurtă ale BA.

Sindicatul Unite a precizat că personalul navigant de la British Airways, care a fost angajat pe baza contractului „Mixed Fleet”, va declanșa o grevă în urma eșecului discuțiilor cu conducerea companiei. De asemenea, sindicatul a anunțat că va demara acțiuni în justiție împotriva companiei în numele a 1.400 de angajați, care au fost sancționați pentru că au luat parte la precedenta acțiune de protest.

Personalul navigant de la British Airways, angajat pe baza contractului „Mixed Fleet”, beneficiază de salarii și avantaje inferioare personalului cu vechime. De la începutul anului, activitatea British Airways a fost afectată de 26 de zile de grevă a personalului navigant.

Un purtător de cuvânt al companiei aeriene britanice a declarat că salariile sunt similare cu cele ale companiilor aeriene concurente.

Cel mai aglomerat aeroport european, Heathrow din Londra, va fi afectat de greva personalului navigant de la British Airways.

În 2015, Qatar Airways a achiziționat o participație de 10% în International Airlines Group (IAG), proprietarul British Airways și Iberia. Ulterior, în iulie 2015, și-a majorat participația la 20%, devenind cel mai mare acționar al IAG.

Noua grevă a personalului navigant vine la câteva săptămâni după ce o problemă în alimentarea electrică a sistemului IT al companiei British Airways a afectat, în minivacanța de Rusalii, 75.000 de pasageri ai unor zboruri cu plecare de pe aeroporturile londoneze Heathrow și Gatwick.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este scos la vânzare cu doar 89.000 de euro și e construit aproape de mare
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu semnezi amenda primită în trafic. Avertismentul Poliţiei Rutiere
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bolojan: „Nu pățești nimic dacă stai într-un avion de linie cu echipa ta. E o chestiune de normalitate”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Rețetă delicioasă de amandine de post. Cum să le pregătești
Spynews
Răzvan Simion, apariție specială în serialul original Iubire cu parfum de lavandă, vinerea aceasta, de la 20.30, la Antena 1
Evz.ro
Taxa controversată care agită România. Noile reglementări ale guvernului
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Vladimir Putin își dorește armistițiu în Ucraina! Cu ce condiții vine liderul de la Kremlin pentru a pune capăt războiului
Cancan.ro
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! 'Binecuvântat este acel sentiment când te bagi în pat cu...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Asta mai lipsea acum. Doamne ferește! Este vorba de Sabrina, fosta iubită a lui Andrei Perneș
MediaFlux
Decizie în Guvern pentru pensionari! Măsura care viza seniorii din România, amânată până la finalul anului 
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Insula scoțiană mai ieftină decât un apartament în Londra sau București. Un refugiu pentru iubitorii de liniște