Pescobar a devenit foarte cunoscut în ultimele luni, mai ales de când a fost amendat de ANPC. Horia Constantinescu, directorul instituției, i-a închis restaurantele și a făcut publică toată situația.
Conform declarațiilor lui Pescobar, un chef din Sri Lanka, care lucrează la Taverna Racilor, primește un salariu de 2.800 de euro. Cu tot cu bonusuri, ajunge la 3.000 de euro. Calculat la cursul BNR actual, suma înseamnă 14.925,60 de lei! La început, angajatul primea doar 650 de euro, dar în timp, și-a dovedit abilitățile.
„Bucătarii români sunt foarte buni, dar sunt foarte dificili. Eu nu mai am nervi. Când văd lucrurile macro și vreau să mă extind, nu mai am timp de fițe și figuri. Eu am timp doar de profesionalism, atât. Eu am negociat cu tine un salariu, niște condiții. Eu mi le respect și dacă sunt plecat în Sri Lanka, tu de ce nu ți le respecți cât sunt plecat. Nu muncesc, stau la țigări… românisme. Ei, uite, bucătarii din Sri Lanka nu știu de românisme. Ei muncesc. Sunt cuminți, curați, buni. La mine, bucătarul chef a venit pe 650 de euro și acum câștigă 2.800 de euro, plus bonusuri, 3.000”, a spus Paul Nicolau în cadrul unui podcast realizat de Viorel Grigoroiu.
Paul Nicolau a vândut o perioadă raci în Piața Obor din Capitală, iar în timp a realizat că poate face mulți bani din asta. A căutat pe Google ce ar putea prinde în România și și-a deschis singur propriul business, care astăzi se bucură de un real succes.
„Am început afacerea cu raci acum 8 ani după un search pe Google: idei de afaceri. A fost extraordinar de greu deoarece totul a început fără bani, iar când faci afaceri fără bani, faci slalom în a găsi soluţii. La început aveam un singur angajat şi anume eu. Vând anual peste 150.000 de porţii de mâncare la restaurant şi în online, prin platforma Fish To Door, şi am încheiat anul cu 22.000 de colete trimise către clienţi”, spunea Pescobar într-un interviu pentru Business Magazin.