Peste 1.000 angajaţi CFR vor fi concediaţi de la 1 martie. Sindicatele vor să conteste decizia

Peste o mie de angajaţi ai CFR Călători au fost anunţaţi marţi că de la 1 martie vor fi daţi afară. Disponibilizările sunt parte din programul de restructurare a companiei, agreat cu Fondul Monetar International. În procente, asta înseamnă că numărul salariaţilor CFR Călători va scădea cu 10 procente. Sindicatele vor să conteste în instanţă decizia.
Romania TV
21 feb. 2012, 14:30
Peste 1.000 angajaţi CFR vor fi concediaţi de la 1 martie. Sindicatele vor să conteste decizia

Sindicatele contestă în instanţă programul de disponibilizări de la CFR Călători care prevede că peste 1.100 de oameni îşi vor pierde locurile de muncă din luna martie, susţinând că decizia a fost luată fără ca reprezentanţii salariaţilor să fie consultaţi.

Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă (FML), Iulian Măntescu, a declarat, marţi, că după ce vor primi notificarea privind disponibilizarea a 1.143 de angajaţi de la CFR Călători vor contesta în justiţie acest act.

„Am primit un telefon şi am fost informat că până la finalul zilei de marţi vom primi notificarea privind aceste disponibilizări. Vom contesta în justiţie, nu am fost consultaţi. În 95 la sută din cazuri am câştigat”, a precizat Măntescu.

Potrivit liderului sindical, urmează să fie reintegrate în cadrul CFR Călători trei filiale care au fost externalizate în perioada 2000-2004, iar bugetul companiei pentru cheltuielile cu personalul este acelaşi cu cel de anul trecut.

Guvernul a convenit, în decembrie 2011, cu FMI să continue concedierile la companiile feroviare, să impună patru zile de concediu fără plată pentru angajaţii societăţii Intervenţii Feroviare, să închidă liniile de cale ferată care nu pot fi vândute la licitaţii şi să încheie contracte PPP pentru spaţiile comerciale CFR.

Toate aceste măsuri ar trebui aplicate în 2012, relevă scrisoarea de intenţie convenită de Guvern şi Fondul Monetar Internaţional la ultimele negocieri, din toamna acestui an.

Astfel, Guvernul va desfiinţa până la finele anului 2012 alte 85 posturi la societatea Electrificare CFR şi 28 de locuri în perioada imediată la Intervenţii Feroviare. În acelaşi timp, angajaţilor rămaşi la Intervenţii Feroviare li se vor impune patru zile de concediu fără plată.

Intervenţii Feroviare, care anul trecut a avut un număr mediu de 304 angajaţi, a fost inclusă în primăvara acestui an pe lista companiilor de stat monitorizate de FMI.

La Electrificare CFR lucrează aproximativ 3.000 de angajaţi.

Numărul total al liniilor de căi ferate aflate în administrarea CFR SA va fi redus substanţial în următorii ani, la maximum 15.500 de kilometri, ceea ce va conduce la concedierea a 2.000 de angajaţi ai companiei până la sfârşitul lunii aprilie 2012, comparativ cu numărul de salariaţi din septembrie 2011. Nu vor fi însă disponibilizaţi angajaţii care lucrează cu fonduri UE.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Taxa care se dublează în România. Decizia luată de Ministerul Finanțelor: Nu se poate justifica
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
O tânără a murit înecată într-un lac după ce s-a speriat de un urs, în Harghita! Aceasta și-a găsit sfârșitul la doar 18 ani
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Asta mai lipsea! Ilie Bolojan a dat cea mai proastă veste pentru români: urmează recesiune. Măsuri de urgență
MediaFlux
Putin a decis! Armistițiu în Ucraina! Anunț de la Kremlin
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre