Peste 1.000 de pacienţi cu COVID-19 internaţi la ATI. Unde mai sunt locuri libere

România a înregistrat miercuri 7045 de noi infectări COVID-19, cel maia mare număr de cazuri de anul acesta. La ATI sunt internaţi 1037 de pacienţi cu forme severe ale bolii. Conform autorităţilor, la nivel naţional mai sunt libere 32 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19.
Alina Andrei
22 sept. 2021, 13:53
Peste 1.000 de pacienţi cu COVID-19 internaţi la ATI. Unde mai sunt locuri libere

Tot mai multe spitale din România care tratează pacienţi COVID-19 au rămas fără locuri. Situaţia cea mai gravă este la ATI. La nivel naţional, miercuri, mai era disponibile 32 de locuri la Terapie Intensivă.

„În data de 22 septembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1163 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. De asemenea, 1037 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.
În București sunt avizate de DSP 246 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.
La nivel național sunt libere 32 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București sunt 5 paturi libere la acest moment”, a anunţat autorităţile.

Citeşte şi: Capitala a intrat în scenariul roşu. Bucureştiul a trecut de incidenţa de 3 la mia de locuitori. Ce restricţii vor fi impuse

Ministerul Sănătăţii a preciuat că în prezent se lucrează pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

„Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare”, au mai transmis autorităţile.

Situație paturi ATI destinate pacienților de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, neocupate:
Bihor – 2
Brașov -2
București – 5
Constanța- 2
Hunedoara – 3
Ialomița – 4
Satu Mare – 1
Sibiu – 4
Tulcea – 1
Vrancea – 8

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.045 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 172 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Este cel mai mare număr de infectări din 10 decembrie 2020.

Citeşte şi: Timişoara a trecut de incidenţă 4 la mie. Din weekend ar putea fi reintrodusă CARANTINA DE NOAPTE

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 622 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.724. Dintre acestea, 1.037 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 236 sunt minori, 218 fiind internați în secții și 18 la ATI.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce dobânzi au BCR, BRD, ING, Banca Transilvania sau Raiffeisen la creditul de nevoi personale. Perioada maximă în care trebuie să îl rambursezi
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Playtech.ro
Ce trebuie să ai în torpedou pentru a evita amenzi de mii de lei. Mulţi şoferi ignoră regula
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colosul din Ungaria a pus ochii pe un sector-cheie din România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Putin a cedat! Pacea de la Vatican dintre Zelenski și Trump a avut succes
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte