Peste 1.200 de posturi didactice în universităţile de stat, scoase la concurs

Peste 1.200 de posturi didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior de stat sunt scoase la concurs, începând de vineri, când a fost publicată în Monitorul Oficial lista lor.
Roxana Gagiu
19 iul. 2013, 19:25
Peste 1.200 de posturi didactice în universităţile de stat, scoase la concurs

„Este vorba despre 1.262 de posturi scoase la concurs, care au fost aprobate joi de Guvern. Practic, de astăzi (vineri – n.r.), este deschis concursul”, a mai spus ministrul delegat pentru învăţământ superior, Mihnea Costoiu, potrivit Mediafax.

Potrivit anunţului publicat în Monitorul Oficial, posturile – de asistent universitar, şef de lucrări, lector, conferenţiar, cercetător ştiinţific şi profesor universitar – sunt scoase la concurs de către instituţiile de învăţământ superior de stat, pentru ocuparea lor pe durată nedeterminată.

Cele mai multe posturi, peste 110, sunt scoase la concurs la Universitatea Bucureşti.

Tot în Capitală, la facultăţile Universităţii Politehnica Bucureşti sunt disponibile aproape 70 de posturi. Numere comparabile de posturi scoase la concurs sunt la Academia de Studii Economice şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Vești bune pentru mai mulți pensionari: veniturile cresc din luna mai. Cetățenii care primesc bani mai mulți
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
Playtech.ro
Cel mai periculos oraș din România nu este București. Mulți turiști străini ajung aici
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Veste extraordinară. Prețurile la apartamente pot scădea la jumătate
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sold zero la contul bancar. Avertisment pentru românii cu banii pe card: Deplasați-vă la sediul unității bancare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Ultima apariție în Duminica Paștelui a Papei Francisc. Mesajul pentru Umanitate
MediaFlux
Papa Francisc a interzis luxul la Vatican! Exemplu de modestie și smerenie al Suveranului Pontif
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București