Peste 100 de localităţi din Republica Moldova doresc Unirea cu România. Au semnat deja declaraţia simbolică

Numărul localităţilor din Republica Moldova care au semnat declaraţia simbolică de Unire cu România a ajuns, miercuri, la 103, în contextul în care preşedintele Igor Dodon a avertizat că aceste declaraţii au un caracter antistatal şi neconstituţional.
Iulian Tudor
07 mart. 2018, 09:17
Peste 100 de localităţi din Republica Moldova doresc Unirea cu România. Au semnat deja declaraţia simbolică

Cea de-a o suta localitate care a semnat declaraţia simbolică de unire cu România a fost Sărata Galbenă (foto), din raionul Hânceşti, ulterior declaraţia a mai fost semnată de localităţile Popeasca din Ştefan Vodă, satul Stolniceni din Hânceşti şi Carabetovca din Basarabeasca.

Primarii şi consilierii din Republica Moldova, care au votat în favoarea declaraţiilor simbolice de unire cu României, vor participa la sfârşitul acestei săptămâni la Conferinţa aleşilor locali unionişti, organizată la Iaşi.

Anterior, preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a afirmat în repetate rânduri că o unire cu România nu poate fi admisă şi a cerut pedepsirea cetăţenilor care susţin lichidarea statalităţii Republicii Moldova. Preşedintele Republicii Moldova a avertizat că aceste acţiuni au un caracter antistatal, antipopular şi neconstituţional.

Citeşte şi Prima localitate din România care a semnat Unirea cu Republica Moldova. „Cineva trebuia să ia de coarne acest taur al Unirii”

În acest sens, , în urmă cu o lună, Dodon a cerut Guvernului, Parlamentului şi instituţiilor de resort, să ia atitudine faţă de „aceste fenomene distructive în cel mai scurt timp, să condamne şi să iniţieze procedura de tragere la răspundere, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, a tuturor celor care se fac vinovaţi de organizarea şi desfăşurarea acestor acţiuni, dar şi de neglijenţă în serviciu a responsabililor din organele de drept ale Republicii Moldova”.

DailyBusiness
România, foarte aproape de Schengen. Predoiu: „Va fi o decizie politică!”
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Apariție strălucitoare a Mihaela Rădulescu pe rețele de socializare! Iată cum s-a afişat vedeta
Fanatik.ro
Cele două produse ieftine care te scapă de șoareci și șobolani. Le găsești pe rafturile oricărui magazin și au efect instant
Capital.ro
Prietenul Prințesei Diana spune adevărul. Cine este tatăl Prințului Harry
Playtech.ro
Doamne cât de frumoasă era Adriana Iliescu în tinerețe. Cea mai bătrână mamă din România era superbă
DailyBusiness
De la 1 octombrie, ratele cresc iar! Românii vor scoate din nou bani de la saltea
Adevarul
Boris Johnson s-a gândit să invadeze Olanda în timpul pandemiei. Cum s-a ajuns la o asemenea „nebunie” şi care era planul
wowbiz.ro
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă în Olanda. Ce se întâmplă cu el în aceste momente?
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Cum a devenit o femeie din București bărbat, prin decizia instanței. Motivarea sentinței, incredibilă
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
kanald.ro
Băiatul care a înjunghiat doi tineri în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat definitiv. Câți ani de închisoare îl așteaptă
Cancan.ro
Pensionarii născuți în acești ani primesc pensii cu 400 de lei mai mici. Vezi calculul complet
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Vecinii pot intra peste tine în casă. E legal! N-ai voie să faci așa ceva la bloc
StirileBZI
Aceste pensii riscă să fie tăiate! Nu le vor mai primi din 1 octombrie
Prosport.ro
El a petrecut alături de Simona Halep şi de familia lor de ziua campioanei. Primele imagini cu sportiva la 33 de ani
stirilekanald.ro
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
substantial.ro
O femeie din Dubai primește o insulă privată de 50 de milioane de dolari de la soțul său
MediaFlux
NATO se pregătește de RĂZBOI cu RUSIA! Planuri pentru UN TRANSPORT mare de RĂNIȚI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Studenţii cresc cu 20% cererea pe piaţa închirierilor de locuinţe şi trag în sus chiriile apartamentelor vechi