Peste 12.000 de firme dizolvate în primele patru luni ale anului

Aproape 3.000 de firme au intrat în insolvență și alte 12.653 au fost dizolvate în primele patru luni ale anului, arată datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, consultate de Capital.ro.   
Romania TV
29 mai 2018, 13:46
Peste 12.000 de firme dizolvate în primele patru luni ale anului

Creșterea insolvențelor față de aceeași perioadă a anului 2017 este de 17,38%, în timp ce firmele dizolvate sunt cu 62,51% mai multe.

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă sunt în Bucureşti, respectiv 572 (un avans de 12,82% faţă aceeaşi perioadă din 2017) şi în judeţele Bihor – 192 (plus 18,52%), Iaşi – 187 (plus 21,43%) şi Timiş – 151 (plus 32,46%). Numai în luna aprilie au intrat în insolvenţă 660 de firme şi PFA-uri.

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 904 (plus 20,37%). De asemenea, în perioada ianuarie – aprilie 2018, un număr de 6.958 de firme şi-au suspendat activitatea (creştere de 35,58%), iar 12.653 au fost dizolvate (cu 62,51% mai multe). 

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Drumul din România pe care să nu circuli. Mulți au rămas blocați cu mașina pe el, în zonă muntoasă
Capital.ro
2.000 lei plătiți de stat. Decizie pentru femeile din România. Se ridică la Primărie în 90 zile
Playtech.ro
ȘOC! Cine ar fi comis tripla crimă din București. Polițiștii au fost ULUIȚI. Detalii halucinante
DailyBusiness
SCAD RATELE! Acești români vor plăti mai puțin la bancă
Adevarul
Viața în „orașul fantomă” din mijlocul Dunării. Porțile de Fier 2, mega-șantierul din ultimii ani ai regimului Ceaușescu VIDEO
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
Ceaușescu nu s-ar fi gândit la așa ceva. Ce li se pregătește elevilor. Este incredibil!
Ego.ro
Cum a fost surprinsă Sabrina Voinea alături de iubitul ei! Imaginile au devenit publice!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
„Viața cu persoane, un coșmar” Mesajul apărut pe contul Oanei Ciocan, după despărțirea de Jador
Cancan.ro
Mai rar așa ceva! Acest turist venit la plajă a fost amendat pentru că a mers pe faleză fără tricou. Câți bani a trebuit să plătească
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Un segment din Valea Oltului se redeschide miercuri seară! De asemenea, lucrările pe Autostrada Moldovei au evoluat considerabil
Capital.ro
Statul NU mai plătește BANII. Ordin final și irevocabil la Guvern: Nu mai accept!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
VIDEO "Avea 20 de lovituri de cuțit pe corp. Două victime erau în saci". Detalii șocante din tripla crimă care a îngrozit Capitala
substantial.ro
Putin cere guvernului urgent să gestioneze situația din regiunea Kursk după incursiunile ucrainene
MediaFlux
PENSII: Cum se acordă MAJORĂRILE în funcție de perioada muncită
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!