Peste 160 de copii, depistaţi cu niveluri ridicate de plumb în sânge după incendiul de la Notre-Dame

Numărul copiilor depistaţi la controlul nivelului de plumb în sânge după poluarea provocată de incendiul la catedrala Notre-Dame din Paris s-a dublat în luna iulie şi se ridică la peste 160, potrivit unui bilanţ oficial publicat marţi şi citat de AFP.
Iulian Tudor
06 aug. 2019, 18:32
Peste 160 de copii, depistaţi cu niveluri ridicate de plumb în sânge după incendiul de la Notre-Dame

În timpul incendiului care a devastat catedrala Notre-Dame în 15 aprilie, mai multe sute tone de plumb conţinute în fleşa octogonală în formă de „săgeată” şi în acoperiş s-au topit şi o parte din acest metal toxic s-a răspândit sub formă de particule.

Printre noii copii testaţi, şase se situează în „pragul de vigilenţă” (25 până la 50 de micrograme de plumb pe litru de sânge) şi unul depăşeşte pragul de declarare obligatorie a saturnismului (50), fără să se poată atribui cu certitudine poluării provocate de incendiu.

Acest copil este şcolarizat în învăţământul primar, într-un grup scolar parizian, închis la sfârşitul lunii iulie din cauza unei concentraţii de plumb în zona şcolii.

În acest stadiu, nu este posibil să se spună cu certitudine că depăşirea pragului de 50 ľg/L la acest copil este legată de incendiul din catedrală.

„Există poate alte cauze, şi sora acestui copil, încadrată în grădiniţa din aceeaşi şcoală, are concentraţia sub 25”, a explicat pentru AFP directorul general al Agenţiei regionale pentru sănătate din Ile-de-France, regiunea pariziană, Aurelien Rousseau, a cărui agenţie a publicat acest bilanţ.

În afară de acest copil şi sora lui, alţi 162 de copii au fost depistaţi cu conţinut ridicat de plumb în sânge la data de 31 iulie.

Printre cei 82 de copii, care l-au avut înainte de 30 iunie, se ştia deja că 10 prezentau o rată de plumb în sânge – plombemie – cuprinsă în „pragul de vigilenţă” şi că unul depăşea 50 ľg/L.

În total, 145 se situează sub „pragul de vigilenţă”.

Potrivit primăriei Parisului, 15 creşe şi şcoli situate în vecinătatea imediată sau mai depărtată a celebrei catedrale sunt vizate de măsuri de profilaxie extreme.

DailyBusiness
Anamaria Gavrilă, șefa POT, a cerut STS-ului lista cu datele celor peste 11 milioane de votanți din turul doi al prezidențialelor, inclusiv ale celor care „nu erau în viață la momentul votului”
Spynews
Irisha, în lacrimi după despărțirea de iubitul ei, Domenico! Ce se întâmplă cu influencerița / FOTO
Bzi.ro
Se știe câștigătorul Chefi la Cuțite! El a plecat acasă cu marele premiu
Fanatik.ro
Ce să nu pui niciodată în ciorbă la fiert prima oară. Greșeala care îți poate ruina întreaga rețetă
Capital.ro
Românii care primesc până la 44.000 de euro pentru un nou vehicul. Anunțul ministrului: Va începe imediat
Playtech.ro
Imaginile momentului! Gestul pe care Nicuşor Dan îl face în fiecare zi pentru ţară! Nu am avut aşa ceva până acum
DailyBusiness
Cum să îți faci propriul detergent de rufe acasă, natural și foarte rezistent
Adevarul
Statele Unite își întăresc prezența în nordul Europei, în contextul amenințării ruse. Insula suedeza Gotland, piesă-cheie în noua strategie NATO
wowbiz.ro
Întregul film al morții lui Falko, calul campion care s-a prăbușit imediat după ce a câștigat un concurs de tras bușteni! Ce i-ar fi provocat, de fapt, decesul: „L-au mai forțat 10 minute. Când a ajuns în dreptul meu, a căzut”
Spynews
Lucian Viziru nu a vorbit cu fratele lui, Augustin, timp de doi ani. Ce spune actorul despre relația lor
Spynews
Soția lui Sorin Copilul de Aur, mesaj tranșant pentru toate femeile care îl vor pe manelist: „Au tot încercat să ne despartă”. A pus-o la punct din nou și pe presupusa amantă însărcinată
Evz.ro
Bijuteria aeriană de un miliard de euro de lângă București. Primele imagini
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac, verdict despre operația la sâni a Simonei Halep: „Senzațională decizie”
kanald.ro
Calendar ortodox iunie 2025: Data la care pică, de fapt, Rusaliile în acest an
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o vară cum n-a mai fost în România. Ce se întâmplă până pe 17 iulie, în București
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Un mare solist s-a stins. A cucerit publicul datorită carismei si vocii sale inconfundabile. Nu va fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
stirilekanald.ro
Martina, o fată de 14 ani, a fost ucisă cu pietre de fostul iubit! Acesta s-a prefăcut că participă la căutările tinerei dispărute, alături de părinții ei
Misterul apelurilor care se închid după o secundă. Ce urmărește de fapt cel care sună. E o strategie bine pusă la punct
MediaFlux
Ucraina a acceptat propunerea Rusiei! Răsturnare privind negocierile de pace!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Agenția crimei. Cum și-a transformat clanul Căldăraru firma de turism într-o poartă spre ilegalități în SUA