Peste 167.000 de turişti români au cheltuit de Revelion aproape 37 milioane euro în staţiunile din ţară

În staţiunile din ţară au ajuns de Revelion peste 167.000 de turişti, cu 5,5% mai mult decât în anul precedent, unde au cheltuit aproape 37 de milioane de euro, în creştere cu 11% comparativ cu Revelionul anterior, reiese din calculele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Cele mai căutate zone au fost Valea Prahovei, Poiana Braşov, Păltiniş şi Rânca.
Alina Costache
04 ian. 2018, 14:52
Peste 167.000 de turişti români au cheltuit de Revelion aproape 37 milioane euro în staţiunile din ţară

Hotelierii se aşteptau însă ca, de Revelion, numărul turiştilor să scadă comparativ cu anul trecut, ţinând cont de puterea de cumpărare mai mică şi de faptul că în această perioadă n-a fost zăpadă, arată un comunicat transmis joi de FPTR.

„Fără să fi devenit, aşa cum ne dorim, de altfel, cu toţii, o destinaţie pe care străinii o iau în calcul atunci când îşi plănuiesc vacanţa de Revelion, România se detaşează de la an la an ca fiind principala opţiune de vacanţă a turiştilor români. Tarifele de cazare acesibile, mâncarea mai ieftină decât oriunde în destinaţiile concurente şi faptul că este o ţară sigură fac ca numărul de români din staţiunile autohtone să se majoreze constant de la an la an. Cu toate acestea, vremea caldă, anormală pentru această perioadă, a scăzut cererea pentru destinaţiile de schi interne şi externe”, a declarat Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele FPTR.

Oficialii patronatului spun că evenimentele politice, sociale, dar, mai ales, economice din ultima parte a acestui an nu au influenţat fluxul de turişti români şi nu au existat modificări semnificative pentru rezervările de Revelion în staţiunile din ţară, comparativ cu anul trecut, ba dimpotrivă, „lucrurile au mers chiar mai bine per total, deşi anumite segmente au scăzut”.

Ca de obicei, destinaţiile cu tradiţie au fost arhipline, înregistrându-se la nivel naţional o creştere a numărului de turişti cu 5,5% faţă de anul trecut.

„În continuare, cel mai mare număr de locuri vândute de Revelion se înregistrează în turismul rural. Astfel, 58.000 de turişti au preferat să-şi petreacă noaptea de Revelion la pensiuni, cu 5,5% mai mult faţă de anul trecut. Datorita pachetelor consistente de servicii, în acest segment s-au inregistrat cele mai lungi sejururi, de până la cinci nopţi”, arată datele FPTR.

Peste 28.000 de români au ales să petreacă sărbătorile de iarnă în staţiunile balneare, în scadere cu 3,4%, faţă de anul trecut.

Scăderi s-au înregistrat şi în zonele montane, unde 36.000 de persoane au optat să-şi petreacă vacanţa de Revelion la munte, cu 5,5% mai puţin faţă de anul trecut. Motivul principal pentru aceasta involuţie a fost vrema extrem de caldă, nespecifică acestei perioade şi lipsa posibilităţilor de agrement alternativ sporturilor de iarnă.

Pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României au plătit peste 36.000 de persoane, în creştere cu aproximativ 3% faţă de anul anterior.

Creşteri s-au înregistrat în Delta Dunării, dar şi pe Litoral, numărul turistilor din aceste destinaţii fiind, totuşi, foarte mic.

În ceea ce priveşte tarifele percepute în perioada sărbătorilor, se constată că acestea au crescut faţă de 2017 cu o medie de 5%. Astfel, românii au cheltuit peste 172 milioane de lei pentru achiziţionarea pachetelor de Revelion în ţară, în creştere cu 11% faţă de anul anterior. Cele mai căutate zone au fost Valea Prahovei, Poiana Braşov, Păltiniş, Rânca, Strajă, Călimăneşti, Felix şi zonele tradiţionale rurale Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina.

Românii care au ales să îşi petreacă vacanţa de sărbători în străinătate au avut de ales între destinaţii de schi şi sporturi de iarnă, pachete turistice de tip city-break în oraşe europene şi destinaţii exotice îndepărtate.

„Chiar dacă au beneficiat de un număr mai mic de zile libere, aproape 11.000 de turişti români au apelat la agenţiile de turism pentru petrecerea Revelionului în străinătate”, adaugă reprezentanţii FPTR.

Astfel, numărul celor care au petrecut sărbătorile de iarnă în alte ţări a crescut cu aproximativ 8% faţă de anul 2016, aceştia cheltuind cu 13% mai mult faţă de anul trecut. Cei mai mulţi şi-au cumpărat pachete pentru destinaţii de schi şi sporturi de iarnă în Austria, Franţa, Italia şi Bulgaria.

Se menţine, în schimb, un interes scăzut pentru destinaţii tip city-break, precum şi dispariţia solicitărilor pentru ţările din zona Orientului apropiat si mijlociu, compensate de creşterea interesului pentru destinaţii îndepărtate. Au apărut destinaţii noi de Revelion în preferinţele turiştilor români, precum Bahamas, Jamaica, Australia, Africa de Sud, Dubai. S-a înregistrat un interes crescut pentru Republica Dominicană, Maldive, Singapore, Mauritius şi Thailanda.

Pe finalul acestui an s-a menţinut trendul organizarii pe cont propriu a vacanţelor, astfel numărul turiştilor români care îşi cumpără servicii turistice folosind sisteme de rezervări online este în continuă creştere. Aceştia rezervă în special bilete de avion şi cazări în destinaţii externe, renunţând la serviciile de masă şi agrement, specifice perioadei.

Conducerea FPTR subliniază că aceste date sunt aproximative, au fost obţinute pe baza estimărilor furnizate de membrii FPTR şi a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism.

Citeşte şi Andreea Marin, revelion DE LUX. Unde a petrecut Zâna şi cât a plătit pentru SEJUR

 

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Teorie halucinantă. Supraviețuitorul din avionul prăbușit nu era de fapt în avion?
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Fructul bogat în potasiu și minerale care ajută la scăderea tensiunii. Se găsește în toate magazinele din România la un preț mic, dar puțini români știu ce beneficii are
Capital.ro
Te vom iubi mereu! Cea mai mare actriță s-a stins. Numele său a fost pe buzele tuturor românilor
Playtech.ro
Cât costă o moștenire în 2025? Ce taxe trebuie plătite și cine este scutit
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Cine și în ce condiții va primi tichete pentru plata energiei după 1 iulie. A apărut proiectul de act normativ
wowbiz.ro
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Spynews
Dinu Maxer contrazice zvonurile că și-a schimbat religia pentru Magdalena Chihaia! Ce decizie au luat înainte de nuntă
Spynews
Alex Bodi, prima reacție după ce s-a zvonit că a fost atacat de Gabi Tamaș, prietenul lui Dan Alexa: ”V-au bătut alții femeile”
Evz.ro
O nouă taxă pregătită de Guvern. Mulți români vor avea de suferit
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac dă România peste cap și trage metroul până la Otopeni: „În 6 luni, cu niște mititei, chinezi”
kanald.ro
Încă o tragedie aviatică în India, după prăbușirea avionului Air India. Toate persoanele aflate la bord au murit
Cancan.ro
Zodia care renaște din propria cenușă, ca pasărea Phoenix. Mariana Cojocaru anunță 7 ani fenomenali pentru acești nativi
Playsport.ro
România a intrat cu greu în Schengen, dar Europa ridică din nou granițe. Visul liberei circulații se năruie
Capital.ro
Răsturnare totală de situație. Călin Georgescu s-a răzgândit și se va întoarce
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, imagini incendiare în costum de baie, după ce a slăbit enorm
stirilekanald.ro
Trei eleve au înconjurat un pensionar și l-au bătut crunt în plină stradă. Medicii nu l-au mai putut salva
Horoscop Mihai Voropchievici. Vine o perioadă fantastică pentru 4 zodii
MediaFlux
S-a terminat cu tradiționalul „3 mese pe zi”. Mihaela Bilic explică noua tendință alimentară
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum se bea civilizat într-o lume isterică: poemul spirtului superior, al beției ca formă de protest și al sobrietății jenante