Peste 2.000 de persoane au fost evacuate dintr-un cartier rebel din Damasc

Peste 2.000 de civili și insurgenți au fost evacuați duminică din al treilea cartier rebel al Damascului, a anunțat presa de stat, un pas suplimentar spre obiectivul regimului de a eradica orice prezență rebelă în capitală.
Alina Costache
15 mai 2017, 05:11
Peste 2.000 de persoane au fost evacuate dintr-un cartier rebel din Damasc

Evacuările din cartierul Qaboun au avut loc după cele din alte două cartiere rebele, Barzeh și Tishreen, aflate din 2012 sub controlul opozanților președintelui Bashar Al-Assad.

„Prima fază a acordului în cartierul Qaboun s-a încheiat cu plecarea a 2.289 de persoane, dintre care 1.058 de indivizi înarmați”, a afirmat guvernatorul orașului Damasc, Beshr Assaban, citat de agenția siriană de presă Sana. Evacuarea a avut ca obiectiv „să pună capăt oricărei prezența armate în cartier”, a adăugat el.

Cu începere de miercuri, trupele regimului au avansat în Qaboun și au reușit, sâmbătă, „să încercuiască zeci de indivizi înarmați și să îi constrângă ca să se predea și să depună armele”, a informat o sursă din cadrul Forțelor de apărare națională (FDN), o miliție fidelă regimului, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Războiul din Siria: Peste 1.200 de civili şi rebeli au fost evacuaţi din Damasc

Vineri, peste 1.200 de civili și rebeli evacuați vineri din cartierele Barzeh și Tishreen au fost transportați în direcția Idlib, controlată de insurgenți.În afară de Barzeh, Tishreen și Qaboun, rebelii mai sunt prezenți în alte trei cartiere din capitala Siriei: Jobar, Yarmouk și Tadamon.

Peste 320.000 de persoane și-au pierdut viața în Siria de la declanșarea revoltei împotriva regimului în 2011.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Play-off SuperLiga: clasament, program complet. Cu cine joacă FCSB, CFR Cluj și U Craiova în prima etapă! Când se dispută marile derbyuri
Capital.ro
Cine îl înlocuiește acum pe Călin Georgescu. A venit verdictul șoc: Va accepta!
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Supraviețuire miraculoasă. Călcat de tren, dar viu și nevătămat
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxe majorate pentru proprietarii de mașini vechi și noi. Decizia programată pe 2 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre salariul minim în România. „Este un mecanism de calcul european”
MediaFlux
Se dau vouchere de 20.000 de lei pentru români! Doar persoanele care au cu adevărat nevoie vor beneficia
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce pensie are Radu Theodoru, generalul de 101 ani cercetat de DIICOT