Peste 2.300 de persoane au încercat să intre ilegal în România în 2012

Peste 2.300 de persoane au fost prinse de poliţiştii de frontieră, anul trecut, în timp ce încercau să intre ilegal în România, cele mai multe cazuri fiind înregistrate la graniţa cu Serbia, se arată în bilanţul activităţii Poliţiei de Frontieră pe 2012.
Romania TV
13 feb. 2013, 13:54
Peste 2.300 de persoane au încercat să intre ilegal în România în 2012

Potrivit sursei citate, pe parcursul anului 2012, au fost depistate, în timp ce încercau să intre ilegal în ţară, 2.329 persoane, în condiţiile în care, în 2011, numărul migranţilor ilegali prinşi de poliţişti a fost de 1.537.

În acelaşi timp, tot anul trecut, a crescut şi numărul persoanelor depistate în timp ce încercau să iasă ilegal din ţară. Astfel, în 2012, au fost depistate, pe sensul de ieşire din ţară, 1.675 persoane, număr de dublă faţă de 2011.

Cea mai importantă creştere a cazurilor de migraţie ilegală a fost înregistrată la frontiera cu Serbia, unde au fost reţinute 1.758 persoane care intenţionau să intre ilegal în România.

„Dacă în anii trecuţi nu se putea vorbi de existenţa unui fenomen de migraţie la această frontieră, fiind înregistrat un număr redus de cazuri, începând cu luna ianuarie 2011 (când au fost depistaţi primii migranţi de pe ruta de migraţie a Balcanilor de Vest), fenomenul a avut un trend ascendent până la jumătatea anului 2012, după care numărul acestora a început să scadă”, se arată în materialul de bilanţ.

Majoritatea persoanelor reţinute la frontiera cu Serbia provin din Algeria, Tunisia, Maroc, Pakistan şi Afganistan.

De asemenea, s-a constatat o creştere a numărului celor care au încercat să trecă ilegal graniţa română ascunşi în diferite mijloace de transport, fiind depistate 558 de persoane în 2012, faţă de 262 în anul 2011.

În acelaşi timp, anul trecut au depus cereri pentru acordarea statutului de azilant la structurile poliţiei de frontieră, în momentul în care au fost depistaţi, 1.920 de migranţi, faţă de 1.181 în 2011, ceea ce, spun oficialii Poliţiei de Frontieră, reprezintă o creştere cu 62,5 la sută.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, cetăţenii algerieni, marocani, pakistanezi, afgani şi tunisieni sunt depistaţi, în general, la frontiera verde cu Serbia. Unii dintre aceştia sunt descoperiţi ascunşi în mijloace de transport, iar în momentul în care sunt descoperiţi solicită imediat azil.

La frontiera verde cu Serbia, au fost reţinute şi persoane provenite din Belarus, Georgia, Maroc, Cuba, Camerun, Rusia, Iran, Irak, Egipt, Somalia, Azerbaidjan, Albania, Bangladesh, China, Armenia, Siria, Coasta de Fildeş, Sri Lanka, India, Libia, Ghana, Liban, Gambia, Senegal şi Serbia.

Autorităţile de frontieră române mai arată, în materialul de bilanţ, că se confruntă şi cu migranţi turci şi basarabeni, care, după ce intră legal în România, încearcă fie să ajungă în alte ţări europene cu ajutorul unor acte false, fie să fugă în Ungaria trecând peste fontiera verde ori ascunşi în mijloace de transport.

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fanatik.ro
Scenariu exploziv: Călin Georgescu, la șefia AUR dacă George Simion pierde alegerile. Cristian Pîrvulescu: ”Se pare că protejatul nu a fost ascultător”
Capital.ro
Schimbare la bancomate din 28 iunie. Anunț pentru toți cei care retrag bani de la ATM. Noi reguli UE
Playtech.ro
De ce are priza trei găuri? Nu este un element de decor
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Moarte cumplită pentru o fetiță lăsată 6 ore în mașina încinsă. Părinții drogați făceau sex la câțiva pași de ea
wowbiz.ro
"M-a sunat și..." ULTIMA DISCUȚIE dintre Eugen Cristea și Cristina Deleanu, înainte să moară. Ce i-a transmis femeia cu care era de 40 de ani, la telefon
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Furia românilor aduce o schimbare majoră în sistem. Se aplică de acum!
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Pensiile restante vor fi plătite în luna mai. Ce sume ajung în conturile pensionarilor în următoarele 4 zile
Cancan.ro
Viziunea SUMBRĂ a unui părinte de la Muntele Athos: 'Pe Nicușor Dan l-am văzut alb, inert, iar în spatele lui era o fiară mare'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Nou ordin UE. Va afecta toate mașinile pe benzină și motorină. Se introduce obligatoriu din 1 ianuarie 2027
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Băiețel de 7 ani mort după ce a fost pedepsit de părinți să mănânce forțat
Cum să-ți ”păcălești” stomacul. Alimentele care îți taie pofta de mâncare și nu îngrașă
MediaFlux
Noi reguli ANAF pentru românii care obțin venituri din chirii. Se dau amenzi uriașe
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai puternică furtună solară a anului se îndreaptă spre Pământ