„Sunt produse tradiţionale româneşti transmise din generaţie în generaţie, realizate după reţete străvechi, iar recunoaşterea la nivel naţional permite conservarea şi protejarea lor”, a declarat joi, pentru AGERPRES, Daniela Stan, şef de serviciu în cadrul Direcţiei Judeţene Agricole Buzău.
Potrivit sursei citate, pe lângă produsele tradiţionale din carne, babic de Pleşcoi, pastramă de oaie, ghiudem, cele mai multe realizate în zona Berca-Pleşcoi, au fost atestate şi produse de panificaţie, covrigi împletiţi suprapuşi, sau din legume, tomate în bulion şi bulion.
„Două noi produse tradiţionale atestate în cursul acestui an sunt ‘Babic de Buzău’, realizat de o firmă din comuna Tisău, precum şi toba de casă”, a mai declarat sursa citată.
Totodată, reprezentata DJA Buzău a afirmat că, la nivelul judeţului, au fost atestate până în prezent 21 de produse tradiţionale, alte două, Covrigii de Buzău şi Pâinea ţărănească de Buzău sunt în curs de atestare, iar cunoscuţii cârnaţi de Pleşcoi se află pe lista produselor tradiţionale româneşti care vor primi protecţie europeană.