Peste 200.000 de pensii vor fi recalculate. Creşterea va fi între 2 şi 12 procente

Guvernul a avizat, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, recalcularea celor peste 200.000 de pensii, în urma deciziei Curţii Constituţionale (CCR) referitoare la pensiile din 2011- ianuarie 2013. Premierul Victor Ponta a spus că toate aceste pensii vor creşte, însă procentajul va fi diferit. Pe lângă recalculare, de la 1 ianuarie intră în vigoare indexarea tuturor pensiilor cu 3,76%, aşa cum este prevăzută în bugetul asigurărilor sociale pe 2014.
Romania TV
19 dec. 2013, 09:19
Peste 200.000 de pensii vor fi recalculate. Creşterea va fi între 2 şi 12 procente

Aproximativ 200.000 de pensionari vor primi bani mai mulţi, prin recalcularea pensiilor din 2011 şi 2012. Pentru pensia din 2011 majorarea va fi de două procente iar pentru cei care au ieşit la pensie în 2012 majorarea va fi de 12 procente. „Am adoptat ordonanţa prin care recalculăm 200.000 de pensii. Nimeni nu pierde niciun leu, toţi vor câştiga”, a declarat premierul Victor Ponta la România TV.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a precizat că procesul de recalculare a pensiilor celor care au ieşit de pe piaţa muncii în 2011 şi 2012 este deja în curs, pensiile majorate urmândă să fie acordate, cel mai târziu, din luna martie.

Curtea Constituţională a decis, în 29 octombrie, că dispoziţiile art. III alin.(2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt neconstituţionale, informează Mediafax.

Curtea arată că art. 170 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice trebuia să intre în vigoare mai târziu decât restul prevederilor din lege, respectiv la 1 ianuarie 2012. Termenul a fost prorogat pentru 1 ianuarie 2013, motiv pentru care, până la acea dată, indicele de corecţie reglementat de textul de lege nu a putut fi aplicat pensiilor obţinute la 1 ianuarie 2011, când restul legii a intrat în vigoare.

Potrivit articolului 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, „pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual (…) se aplică un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la acea dată”.

Curtea aminteşte că Legea pensiilor prevede posibilitatea caselor de pensii ca, „din oficiu, prin decizie de revizuire, să procedeze la modificarea pensiilor stabilite în situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite”.

„Prin urmare, tot ca efect al legii, casele de pensii ar fi trebuit ca, începând cu data de 1 ianuarie 2013 să procedeze la aplicarea indicelui de corecţie pensiilor obţinute după intrarea în vigoare a legii 263/2010, cu aplicarea indicelui de corecţie reglementat de articolul 170”.

Ordonanţa de urgenţă nr 1 din 23 ianuarie 2013 pentru modificarea legii privind sistemul unitar de pensii publice prevede stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul 2013 la 762,1 lei, faţă de 732,8 lei până atunci.

Totodată, cei care luau pensie începând din ianuarie 2011 urmau să beneficieze de o majorare prin aplicarea unui indice de corecţie la punctajul mediu anual.

Potrivit articolului III, alineatul 1, „în anul 2013, indicele de corecţie care se aplică punctajului mediu anual (…) este 1,06”.

„Indicele de corecţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011. În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (2), indicele de corecţie se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna intrării in vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”, se arată în alineatele 2 şi 3 din acelaşi articol.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat atunci, pentru Mediafax, că peste 200.000 de pensii vor fi recalculate în urma deciziei Curţii Constituţionale, precizând că pensiile recalculate vor fi acordate din 2014.

Întrebată în legătură cu fondurile necesare recalculării, Câmpeanu a răspuns: „Dacă nu există bani, o să-i avem. O să analizăm previziunile pentru bugetul de stat şi vom face modificări dacă vom constatat că nu există fondurile necesare. Este o decizie a Curţii Constituţionale şi ea va fi pusă în aplicare.”

Ministrul a avertizat că această măsură ar putea produce inechităţi întrucât ar rezulta coeficienţi mai mari în anii 2011 şi 2012, pentru care se face recalcularea.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se schimbă polițele RCA. Banii vor fi retrași automat din cont. Anunțul făcut de ASF
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Adio, grătare! Minivacanța de 1 Mai e compromisă. Weekendul aduce ploi abundente în toată țara
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Horoscop chinezesc săptămâna 28 aprilie – 4 mai 2025: Semnul zodiacal care pleacă în vacanță fără să țină cont de bugetul alocat
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Crimă teribilă în România! Femeie lovită de tren după ce a fost imobilizată pe șine de un bărbat care a sărit din fața locomotivei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre