Peste 30 de persoane au protestat în tramvaiul 21, din Bucureşti, faţă de proiectul Roşia Montană

Peste 30 de persoane care se opun proiectului minier de la Roşia Montană s-au urcat, sâmbătă după-amiază, în tramvaiul 21, la capătul de linie de la Piaţa Sfântul Gheorghe. Aceştia le-au împărţit călătorilor pliante, pentru a-i informa care sunt efectele exploatării cu cianuri.
Filip Stan
14 sept. 2013, 16:49
Peste 30 de persoane au protestat în tramvaiul 21, din Bucureşti, faţă de proiectul Roşia Montană

Protestul, anunţat pe Facebook cu titlul „Un tramvai numit Roşia Montană„, a avut în vedere patru rute diferite. Întâlnirea a fost stabilită la ora 16.00, în patru staţii din zona Unirii, de unde urmau să plece, după ora 17.00, cu tramvaie până la capătul liniilor alese, scrie Mediafax.

Rutele propuse au fost cele ale tramvaiului 7 (Piaţa Unirii – Bulevardul Regina Maria – str. 11 Iunie – str. Constantin Istrate – Şoseaua Viilor – Şoseaua Giurgiului), tramvaiului 14 (Piaţa Sf. Vineri – Bd. Corneliu Coposu – Calea Călăraşi – str. Traian – Bd. Ferdinand – Şos. Pantelimon), tramvaiului 21 (Piaţa Sf. Gheorghe – Calea Moşilor – Piaţa Obor – Şos. Colentina) şi tramvaiului 32 (Piaţa Unirii – Bd. Regina Maria – Str. 11 Iunie – Bd. Mărăşeşti – Calea Dudeşti – Bd. Camil Ressu – Bd. Th Pallady).

Pe pagina evenimentului „Un tramvai numit Roşia Montană” erau şi două regului pentru participanţii la această acţiune de protest, şi anume să urce 60 – 70 de oameni în fiecare tramvai şi să plătească preţul călătoriei.

Cei care au răspuns apelului şi au venit la Piaţa Sfântul Gheorghe au urcat, în jurul orei 17.00, într-un tramvai al liniei 21, cu care au plecat spre capătul de pe Şoseaua Colentina. Alături de aceştia au venit şi aproximativ zece protestatari care iniţial s-au adunat la capătul liniei tramvaiului 14, precum şi alţi aproape zece de la capătul liniei 7.

Manifestanţii s-au urcat în tramvaiul liniei 21 cu bannere pe care au avut mesaje de respingere a proiectului privind exploatarea mineră de la Roşia Montană şi cu pliante pentru călători, pe care au scris efectele exploatării cu cianuri şi motivele protestelor organizate în ultimele două săptămâni în Piaţa Universităţii.

Printre cererile scrise pe pliante sunt: respingerea proiectului de lege de către Parlament, respingerea urgentă prin Hotărâre de Guvern a acordului de mediu şi interzicerea cianurii prin lege în activităţile miniere din România, înscrierea Roşiei Montana în patrimoniul UNESCO şi demiterea celor patru iniţiatori ai proiectului de lege, miniştrii Dan Şova, Rovana Plumb, Daniel Barbu şi directorul ANRM Gheorghe Duţu.

În textul de pe pliante mai scria că cetăţenii sunt invitaţi la protestul de duminică, de la ora 17.00, din Piaţa Universităţii.

Printre mesajele afişate pe protestatari în tramvaiul 21 au fost „Salvăm Roşia Montană şi creăm un procedent de mobilizare civică” şi „Nu credem minciuna reclamelor şi nici nu acceptăm ca statul să facă legi speciale pentru firmele care nu respectă legea”.

Duminică, protestatarii vor să se strângă în Piaţa Universităţii, de unde să plece în marş pe traseul Bd. Ion C. Brătianu – Bd. Unirii – Bd. Nerva Traian – Calea Văcăreşti – Bd. Tineretului – Bd. Dimitrie Cantemir – Bd. Ion C. Brătianu – Piaţa Universităţii.

Proteste similare sunt anunţate în mai multe oraşe din ţară, printre care Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Suceava, Buzău, Constanţa, Timişoara, Sibiu, Târgu Mureş şi Braşov. De asemenea, sunt anunţate proteste şi la Budapesta, Londra, New York, Berlin, Amsterdam, Milano, Praga, Paris, Toronto, Viena, Barcelona.

Duminica trecută, peste 7.000 de persoane care se opun proiectului minier de la Roşia Montană au blocat centrul Capitalei, la Universitate, după un marş pe traseul Bd. Nicolae Bălcescu – Bd. Magheru – Bd. Lascăr Catargiu – Bd. Iancu de Hunedoara – Şoseaua Ştefan cel Mare – Calea Moşilor – Bd. Carol.

La protestele de până acum din Capitală, manifestanţii au blocat timp de mai multe ore, în timpul nopţii, Bulevardul Regina Elisabeta, Calea Victoriei, dar şi un sens al Bulevardului Nicolae Bălcescu. De asemenea, ei au protestat în Piaţa Constituţiei şi în Piaţa Victoriei.

Protestele de la Bucureşti, alături de manifestări similare desfăşurate în alte oraşe din ţară, au început la 1 septembrie, după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre adoptare.

La Roşia Montană, 22 de mineri se află în subteran de miercuri, blocându-se acolo şi cerând să vină preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi liderii grupurilor parlamentare pentru a discuta despre situaţia economică a zonei şi despre proiectul minier. Ei au continuat şi joi protestul în galeria Cătălina-Monuleşti, iar vineri alţi unsprezece mineri au coborât în mină şi s-au solidarizat cu primii 22, cerând aprobarea proiectului minier.

Citeşte şi Cei 33 de mineri aflaţi în subteran la Roşia Montană continuă protestul. Unii au probleme de sănătate

DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Programul Rabla 2025. Anunț important pentru toți românii, mașinile care nu mai pot fi cumpărate cu bani de la stat
Capital.ro
Mașinile care nu mai pot fi revândute. Lovitură pentru proprietari: Riscul va exista întotdeauna
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. „Este cumva o creștere nenaturală”
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cine îi trage sforile lui Călin Georgescu. România nu mai poate ignora: În văzul tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Crin Antonescu își exprima temerile cu privire la alegerile prezidențiale
MediaFlux
"Zelenski e toxic, otravește tot". Declarații șoc de la un fost premier al României
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă