Peste 300 de funcţionari publici protestează marţi în Piaţa Victoriei

Peste 300 de membri ai Sindicatului Național al Funcționarilor Publici (SNFP) și Federației Salariaților din Administrația Publică Centrală și Locală din România - Columna protestează marți, de la ora 11,00, în fața sediului Guvernului din Piața Victoriei, solicitând autorităților condiții de muncă și de salarizare mai bune.
Iulian Tudor
12 mai 2015, 09:14
Peste 300 de funcţionari publici protestează marţi în Piaţa Victoriei

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de faptul că aplicarea H.G. 1091/2014 privind salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată face ca, la 1 iulie 2015, 60% dintre angajații acestui domeniu să fie plătiți cu salariul minim pe economie, indiferent de nivelul studiilor, vechime sau importanța activității.

De asemenea, aceștia susțin că Legea 71/2015 blochează salariile la nivelul lunii decembrie 2014 și corectează discrepanțele salariale create pe aceeași funcție publică numai pentru angajații de prim nivel salarial (aparatul de lucru al Parlamentului României, Guvern, Curții de Conturi etc.) și nu pentru toate instituțiile din România.

Mai mult, sindicaliștii afirmă că se află în imposibilitatea achitării obligațiilor cetățenești din singura sursă de venit salarial la care au dreptul în condițiile în care sistemul incompatibilităților nu le permite să aibă și alte activități.

Sindicaliștii solicită, de asemenea, deblocarea negocierilor contractelor și acordurilor colective de muncă, și a acordării tichetelor de masă și a voucherelor de vacanță.

Funcționarii publici au protestat și luni, de la ora 11,00 și până la 13,00, în fața sediului Guvernului. Protestul de marți urmează să se încheie la ora 13,00, acțiunile revendicative fiind programate și în zilele de miercuri și joi, în intervalul orar 11,00 — 13,00.

Citeşte şi Funcţionarii publici PROTESTEAZĂ, în perioada 11 – 14 mai, în Capitală

DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Orașul care este pe punctul de a dispărea de pe hartă. Peste 7.000 de clădiri riscă să se prăbușească în orice moment
Capital.ro
Mașinile care nu mai pot fi revândute. Lovitură pentru proprietari: Riscul va exista întotdeauna
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. „Este cumva o creștere nenaturală”
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Gestul impresionant făcut de mama Geta când a văzut-o pe fiica lui Culiță Sterp. Ce reacție a avut Daniela Sterp
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cine îi trage sforile lui Călin Georgescu. România nu mai poate ignora: În văzul tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Tensiuni comerciale între Donald Trump și Justin Trudeau: Tarife reciproce între SUA și Canada
MediaFlux
"Zelenski e toxic, otravește tot". Declarații șoc de la un fost premier al României
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă