Pe de altă parte, înmatriculările de mașini second hand continuă să fie la un nivel foarte înalt, ajungând la 426.029 exemplare, din ianuarie și până în octombrie, în creștere cu aproape 70% comparativ cu primele zece luni din 2016.
Potrivit sursei citate, la nivelul lunii octombrie 2017, înmatriculările de autoturisme noi s-au situat la 10.036 de unități, mai multe cu 26,22% față de intervalul similar din anul precedent. În funcție de numărul unităților noi înmatriculate, cele mai multe solicitări au vizat mărcile: Dacia — cu 2.868 de unități (creștere de 12,56% față de octombrie 2016), Skoda (958 unități, +13,24%), Volkswagen (890 de unități, +32,64%), Renault (764 de unități, +34,98%) și Ford (701 unități, +83,81%). Cea mai redusă frecvență a înmatriculărilor de autoturisme noi s-a consemnat la: Subaru (cinci unități), Ford-CNG-Technik, Maserati și SsangYong (câte trei exemplare) și Mercedes-AMG (o unitate).
Tot la nivelul lunii octombrie, au fost înmatriculate în România 47.605 autoturisme rulate, ceea ce reprezintă un salt de 70,30% în comparație cu octombrie 2016, când se înregistrau 27.954 de exemplare.
În perioada ianuarie — octombrie 2017, pe primele trei locuri la numărul înmatriculărilor de „rulate” se află: Volkswagen, cu 111.636 exemplare (+56,41% față de perioada ianuarie — octombrie 2016), Opel (53.334, +30,54%) și Ford (42.278 unități, +50,08%).
Citeşte şi Jumătate din maşinile second-hand aduse în România, puse la vânzare, au probleme
Pe de altă parte, datele DRPCIV arată că, în octombrie, au fost înmatriculate în România 13.729 de vehicule noi, ceea ce reprezintă o creștere de 23,86% față de octombrie 2016.
Conform datelor DRPCIV, parcul auto național din România s-a majorat, în 2016, cu 6,21% față de anul anterior, depășind 7 milioane de vehicule, din care peste 1,25 de milioane erau înmatriculate în București.
Astfel, din cele 1,253 milioane de mașini înregistrate în București (circa 18% din total), puțin peste un milion de exemplare reprezentau autoturisme. În Capitală, majoritatea vehiculelor se încadrau, la finele anului trecut, în categoria de vechime 6-10 ani (346.594 unități), urmate de cele mai vechi de 11-15 ani (301.648 unități) și de cele cu peste 20 de ani uzură (195.666 unități).
Numărul autovehiculelor noi (0-2 ani vechime) se situa în București, la sfârșitul anului 2016, la 134.322 de unități, iar 104.068 dintre acestea făceau parte din categoria ‘Autoturisme’.
La nivel național, din totalul celor 7.010.608 vehicule care circulau pe drumurile naționale la finele anului trecut, 5,47 de milioane (78%) erau autoturisme, în creștere cu peste 6%, comparativ cu sfârșitul anului 2015, când au fost înregistrate 5,15 milioane de exemplare.
La finele lui 2016, pe drumurile din România circulau 3,036 milioane de vehicule cu motorizare diesel (din care 2,119 milioane de autoturisme), în timp ce 3,586 milioane de mașini aveau motoare pe benzină, din care 3,339 milioane erau autoturisme.