Peste 4000 de profesori au declarat venituri din meditaţii de peste 7 milioane de euro în 2018

Profesorii care fac meditaţii cu elevii au declarat venituri de peste 7 milioane de euro, anul trecut. Peste 4000 de profesori şi-au declarat veniturile din meditaţii.
Iulian Tudor
05 nov. 2019, 11:26
Peste 4000 de profesori au declarat venituri din meditaţii de peste 7 milioane de euro în 2018

Piața meditațiilor fiscalizate este cel mai dezvoltată în Transilvania, unde sunt cei mai mulți profesori care își declară veniturile din meditații, peste 1.200, dar cu toate acestea, cei mai mulți bani de persoană au fost declarați în București, câte 17 mii de lei pe an, potrivit datelor obținute de Edupedu.ro de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. În total în 2018 au fost 4.135 de persoane care au declarat la ANAF că fac meditații și că au obținut din această activitate suma totală de 35.325.388 de lei, adică 8.543 de lei pe an, de persoană.

Citeşte şi Cei 13 profesori acuzati ca au falsificat cataloagele, condamnaţi la închisoare cu suspendare

În București au fost 415 persoane care au declarat la Fisc venituri din meditații. Iată clasamentul pe Direcții Regionale de Finanțe, după sumele declarate este următorul:

DGRFP Cluj – Napoca – 7.713.917 – 1.201 persoane
DGRFP București – 7.250.792 – 415 persoane
DGRFP Brașov – 6.650.437 – 677 persoane
DGRFP Ploiești – 4.405.497 – 610 persoane
DGRFP Iași – 3.899.140 – 488 persoane
DGRFP Craiova – 2.185.339 – 274 persoane
DGRFP Galați – 1.771.632 – 283 persoane
DGRFP Timișoara – 1.448.634 – 187 persoane

În total au fost declarate la ANAF venituri de 7,4 milioane de euro în 2018, din meditații.

4 din 10 elevi fac meditaţii plătite la materiile de şcoală, potrivit unui studiu Salvaţi Copiii din 2018. La cele mai multe ore de meditaţii merg tinerii de la liceu, peste jumătate fac ore suplimentare, dar nici la gimnaziu nu e cu mult diferită situaţia.

Costurile plătite sunt de peste 1.000 de lei pentru elevii din clasele 1-4, cel mai mult cheltuie părinţii elevilor de gimnaziu, peste 2.000 de lei. Bugetul pentru meditaţii la liceu este de peste 150 de lei pe lună, în medie, potrivit sursei citate.

În 2010 piata meditatiilor se ridica la 300 milioane de euro anual,arata un studiu realizat de compania Daedalus Millward Brown, la aceeași sumă ajungea și un Raport al Comisiei Europene.

DailyBusiness
Vacanţă pe ecrane: Copiii petrec chiar și zece ore pe ecrane, iar pragul de vârstă a coborât la cinci ani. Youtube, televizorul noilor generaţii
Spynews
Insula Iubirii. George Jaguarul, dezvăluiri din viața personală. Ispita, vânată de femei înainte să participe la emisiune: "Miere pentru albine"
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum ar fi murit, de fapt, studentul român aflat în Alaska. „El de ce era pe spate?”
Capital.ro
România a pierdut un mare actor. A fost un adevărat simbol al teatrului și filmului. Rămâne în amintire
Playtech.ro
Cine este Cătălin Drulă, favorit pentru Primăria Capitalei. Ce studii și ce avere are
Adevarul
Apărătorii ucraineni reinventează tactici romane anticavalerie pentru a obține un raport devastator de 66 la 1 în confruntările cu forțele ruse
wowbiz.ro
Anunț oficial! Cât vor fi bursele elevilor în anul școlar 2025-2026. Ministrul Educației a explicat care sunt criteriile de acordare: „Meritul trebuie să fie merit”
Evz.ro
Pierdere pentru lumea sportului. S-a stins o legendă a canotajului românesc
Prosport.ro
FOTO. „Asta e artă”. Vedeta a renunțat complet la haine de ziua ei
kanald.ro
De ce se spune că Gemenii sunt cu două fețe. 10 trăsături prin care recunoști nativii zodiei Gemeni
Cancan.ro
Noemi și Bogdan Troia încă nu știu că TOȚI cei 3 copii ai lor au murit. Ce se întâmplă cu ei acum 🥺
Capital.ro
RAR 2025. NU se mai acordă Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV). Proprietarii nu mai pot folosi mașina
StirileBZI
Un mare supermarket nu mărește prețurile în luna august, deși TVA-ul crește: „Clienții nu vor plăti în plus”
stirilekanald.ro
„Naomi i-a făcut respirație Rebecăi, dar n-a mai avut nicio șansă. Bogdan era prins între fiare” Drama părinților care și-au pierdut cei trei copii în accidentul din Spania. Noi informații despre starea lor
Cod galben de ploi și inundații până pe 31 iulie. Alerte meteo și hidrologice în 13 județe din România