Peste 50 de persoane cercetate în ultima săptămână pentru infracţiuni economice

Poliţiştii au descoperit în ultima săptămână peste 70 de infracţiuni economice, pentru care sunt cercetate 56 de persoane, nouă dintre acestea fiind reţinute sau arestate preventiv, informează, duminică, Poliţia Română.
Romania TV
12 mai 2013, 14:04
Peste 50 de persoane cercetate în ultima săptămână pentru infracţiuni economice

Dintre cele 73 de infracţiuni depistate de poliţiştii de la investigarea fraudelor în ultima săptămână, cele mai multe au fost de evaziune fiscală (30), înşelăciune (şapte), fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals (câte cinci), se arată întru-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Poliţiştii au mai descoperit în urma controalelor fapte de delapidare, abuz şi neglijenţă în serviciu.

„Acţiunile desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii economico-financiare s-au soldat cu descoperirea altor 7 fapte de înşelăciune, 5 de fals în înscrisuri sub semnătură privată, tot atâtea de uz de fals, precum şi la Legea nr.86/2006 privind Codul vamal, 4 de abuz în serviciu, 4 la Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv 4 la Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, 2 de delapidare şi una de neglijenţă în serviciu”, a precizat sursa citată.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Insula superbă, considerată un paradis ascuns, evitată de turiști. Puțini știu ce minunății găsesc aici
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Toți au îndrăgit-o: E o zi grea pentru noi
Playtech.ro
Trecutul ciudat al Elenei Ceauşescu. Ce făcea când era "în câmpul muncii", secretele ruşinoase au fost dezvăluite
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Mesajul secret trimis de Minerva către Elena Udrea. Totul s-a adeverit
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Pensiile militare pot crește. CCR va decide viitorul pensiilor pentru militari sau rezerviști marți, 11 martie 2025
Cancan.ro
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia CCR pentru Călin Georgescu. BEC nu putea să ignore. Nu mai este nimic de făcut!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
Răsturnare privind pacea în Ucraina! Kievul face propunerea! Se așteaptă decizia Rusiei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari