Peste 500 de excursionişti blocaţi pe muntele Rinjani după seismul din Indonezia au fost evacuaţi

Cei peste 500 de excursionişti, cea mai mare parte străini, şi persoanele care îi însoţeau au fost evacuaţi de pe muntele Rinjani din Indonezia, unde rămăseseră blocaţi după un puternic cutremur care a lovit duminică insula Lombok, au informat marţi autorităţile, potrivit AFP.
Filip Stan
31 iul. 2018, 06:44
Peste 500 de excursionişti blocaţi pe muntele Rinjani după seismul din Indonezia au fost evacuaţi

Seismul cu magnitudinea 6,4, urmat de numeroase replici, a provocat căderea de pietre şi noroi care au blocat potecile de pe muntele Rinjani, o destinaţie turistică populară pentru traseele sale deosebite.

În urma seismului, 560 de persoane au fost blocate pe munte în noaptea de duminică spre luni, printre care numeroşi străini, în special francezi, germani, olandezi, americani şi thailandezi, potrivit autorităţilor indoneziene.

”543 de excursionişti au fost evacuaţi, au sosit noaptea trecută. Toţi sunt într-o stare bună de sănătate”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al agenţiei pentru intervenţie în caz de dezastre, adăugând că mai sunt încă şase persoane pe munte.

Printre cei 543 de evacuaţi, se află 189 de turişti străini, 173 de turişti indonezieni şi 181 de însoţitori şi ghizi, potrivit agenţiei pentru intervenţie în caz de dezastre.

Turiştii au început coborârea de pe vulcanul cu o înălţime de 3.726 metri luni, după ce ghizii au descoperit un traseu alternativ care nu a fost afectate de alunecările de teren.

Cea mai mare parte dintre aceştia au ajuns la baza muntelui luni seară, a precizat I Gusti Lanang Wiswananda, purtătorul de cuvânt al agenţiei de căutare şi salvare din provincia Lesser Sunda Islands, unde se găseşte insula turistică Lombok, învecinată insulei Bali.

”Erau cu toţii obosiţi, dar sănătoşi. Au fost examinaţi de echipele noastre medicale la faţa locului, atunci când soseau”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Un excursionist indonezian şi-a pierdut viaţa pe munte, lovit de pietrele căzute.

Cei şase turişti aflaţi încă pe munte sunt escortaţi de o echipă de 30 de salvatori pe traseul de la lacul Segara Anak, aproape de vârful muntelui Rinjani, până la baza masivului, potrivit aceleiaşi surse.

Sute de alţi excursionişti au reuşit să coboare duminică, potrivit autorităţilor.

Elicoptere ale armatei au aruncat alimente şi apă în mai multe locuri de pe munte pentru aprovizionarea turiştilor blocaţi.

Seismul de duminică a făcut cel puţin 16 morţi şi peste 220 de răniţi, iar sute de case au fost distruse, potrivit AFP.

Preşedintele indonezian Jokowi Widodo, care a efectuat luni o vizită scurtă în zonele sinistrate,a promis ajutor financiar locuitorilor care şi-au pierdut locuinţele din cauza cutremurului.

Indonezia, un arhipelag format din circa 17.000 de insule, se află pe Cercul de Foc al Pacificului, zonă foarte activă din punct de vedere seismic.

În 2004, un tsunami fără precedent, provocat de un seism submarin cu magnitudinea 9,3 produs în largul insulei Sumatra, în vestul arhipelagului, a provocat moartea a 220.000 de persoane în ţările cu ieşire la Oceanul Indian, dintre care 168.000 din Indonezia.

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Vești bune pentru românii care stau la casă. Cum pot să primească bani de la stat pentru panourile fotovoltaice
Capital.ro
Călin Georgescu, îngenuncheat. Verdictul definitiv al ICCJ a venit astăzi, 26 februarie
Playtech.ro
Când se virează pensiile în martie 2025. Cei care le primesc prin Poștă vor aștepta mai mult. De ce întârzie plățile
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Regretele românilor întorși din Occident: „Oamenii sunt ofticați și cu capsa pusă - mă înfioară”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Cel mai ciudat sat din Apuseni. Două lucruri îl fac unic
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Adevărul despre vânătaia de pe mâna lui Donald Trump. Cu ce explicație vine Casa Albă
Cancan.ro
Ea este femeia ucisă de un țurțur în Militari Residence. Dezvăluirile uluitoare ale martorilor
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, dus cu forța la psihiatru?! Cutremur total în România: Îi e frică…
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Noi imagini publicate de GUR arată drone ucrainene atacând forțele ruse la Pokrovsk
MediaFlux
BANI mulți de la UE pentru români! SUTE DE MII de persoane vor beneficia
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Elon Musk își „dă cu Tesla-n… cap”: implicarea politică și prăbușirea vânzărilor în Europa