Potrivit specialiştilor, o insulă de „calitate” trebuie să îndeplinească trei criterii: un climat cald, un mediu politic stabil şi posibilitatea de a cumpăra în mod real terenul, şi nu doar dreptul de utilizare.
Bahamas, Belize sau Panama sunt locurile perfecte.
Cel mai mic preţ îl are o mică insulă de 3.000 metri pătraţi, în mijlocul unui lac din Panama. Aceasta se vinde cu aproximativ 25 de mii de euro. Tarifele practicate pe piaţa franceză, pentru o ofertă în Bretagne, nordul coastei atlantice, sunt mult mai mari.
În departamentul Morbihan, o insulă de unu până la cinci hectare se negociază între 1,5 şi 3,5 milioane de euro.
Pentru cei mai înstăriţi, insula grecească Patroklos oferă 320 de hectare în Marea Mediterană, la aproximativ 50 de kilometri de Atena, pentru 180 de milioane de euro.