Peste 50% din elevii şi studenţii care îşi încheie studiile intră în şomaj sau inactivitate

Peste jumătate dintre elevii şi studenţii care îşi încheie studiile intră în şomaj sau inactivitate, mai puţin de doi la sută din populaţia ocupată îşi caută un loc de muncă, potrivit unui studiu BNS, sindicaliştii recomandând scăderea CAS-ului cu 5% şi creşterea salariului minim la 800 de lei.
Romania TV
28 feb. 2012, 20:06
Peste 50% din elevii şi studenţii care îşi încheie studiile intră în şomaj sau inactivitate

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, marţi, după anunţarea rezultatelor unui studiu privind mobilitatea forţei de muncă, că zece la sută din populaţia ocupată nu şi-a păstrat locul de muncă în 2011, o pondere în creştere faţă de anii precedenţi, de la opt la sută în 2009 şi şapte la sută în 2010. Dintre cei 10 la sută, aproximativ un sfert (2,4 la sută) şi-au schimbat locul de muncă, în timp ce trei sferturi au intrat în şomaj sau inactivitate.

Potrivit lui Costin, contribuţia pentru asigurările sociale de stat (CAS) ar trebui diminuată cu cinci procente, iar salariul minim ar trebui mărit de la 700 la 800 de lei, ceea ce ar însemna un impact pozitiv asupra bugetului şi a angajaţilor şi un impact neutru asupra firmelor.

„Reformele trebuie să vizeze asigurarea acestui cadru general care să stimuleze cererea de forţă de muncă (de exemplu prin reducerea CAS) şi să orienteze resursele financiare pentru protejarea persoanelor pe durata tranziţiei de la un loc de muncă la altul, sau din şomaj şi inactivitate către reintegrarea în activitate, cu accent pe grupurile defavorizate (tineri, fără studii superioare, din mediul rural)”, a subliniat liderul sindical.

Potrivit studiului „Mobilitatea forţei de muncă”, probabilitatea ca o persoană ocupată să intre în şomaj sau inactivitate a fost de 7,7 la sută în 2011, faţă de numai 3,3 la sută în 2010. Aceasta este o reflectare a crizei, dar şi a politicilor din sectorul public şi privat de restructurare pe seama reducerii personalului. Această probabilitate în creştere este mai mare decât rata şomajului efectivă, şi va avea un impact negativ pe parcursul anului 2012 asupra cheltuielilor bugetare de asistenţă socială.

Cei care au intrat în şomaj sau inactivitate sunt în special persoane cu educaţie scăzută (probabilitatea este de trei ori mai mare pentru cei cu educaţie scăzută decât pentru celelalte categorii de educaţie), din mediul rural (probabilitatea este de patru ori mai mare în mediul rural decât urban) şi care erau angajaţi cu regim de lucru temporar (probabilitatea este de şase ori mai mare pentru aceştia decât pentru angajaţii cu regim de lucru permanent).

Salariaţii cei mai vulnerabili sunt cei din agricultură, tranzacţii imobiliare şi construcţii. Surprinzător pentru un an agricol bun, 20 la sută din salariaţii din agricultură au intrat în şomaj sau inactivitate în 2011.

„Mai puţin de doi la sută din populaţia ocupată îşi caută un loc de muncă. Cei mai neinteresaţi de schimbarea locului de muncă sunt angajaţii cu studii superioare care lucrează la stat, în special în administraţie publică, apărare şi asistenţă socială. În pofida tăierilor salariale, lipsa alternativelor şi poate existenţa unor avantaje non-salariale ar putea fi între explicaţii. În schimb, confirmând că programul de lucru parţial nu este voluntar, ci de regulă impus, salariaţii cu program de lucru parţial sunt în mult mai mare măsură angrenaţi în căutarea unui alt loc de muncă decât salariaţii cu program complet”, a afirmat Costin.

Astfel, un bugetar din o mie îşi caută activ un alt loc de muncă, la fel un angajat din 50, un angajat permanent din 142 şi un angajat temporar din 11.

Rata de permanenţă în şomaj este de 58 la sută în 2011, în creştere de la 50 la sută în 2010. Tinerii fără studii superioare sunt categoria cea mai afectată, şase din zece rămân şomeri, iar doi din zece fac tranziţia de la şomaj la inactivitate. În total, 8 din 10 şomeri nu îşi găsesc de lucru, doi şomeri din zece îşi găsesc un loc de muncă. Potrivit lui Costin, rata şomajului adevărată este de aproximativ 20 la sută, nu şapte procente cum spun guvernanţii.

Mai mult de jumătate dintre elevii şi studenţii care îşi încheie studiile intră în şomaj sau inactivitate, ceea ce evidenţiază slaba corelare dintre sistemul educaţional şi necesităţile de pe piaţa muncii. Astfel, 37 la sută dintre ei intră în şomaj, 18 la sută intră în inactivitate, şi 45 de procente găsesc un loc de muncă.

Studiul a fost efectuat pe un eşantion format din 4.471 de persoane, în perioada septembrie-decembrie 2011.

DailyBusiness
Cele două zodii care își găsesc iubirea vieții lor în ianuarie 2025. Soarele răsare pe strada amorului pentru acești nativi
Spynews
Adrian Minune Jr. s-a afișat alături de noua iubită! Ce declarație de dragoste i-a făcut bruneta | FOTO
Bzi.ro
A fost marea iubire a lui Cătălin Botezatu! Au fost amanți timp de 7 ani!
Fanatik.ro
Acte pentru demolare perete 2025. Este interzis să faci asemenea lucrări fără autorizație. Ce riști
Capital.ro
Dispar banii cash? Ce se întâmplă cu numerarul. Decizia i-a făcut pe oameni să reacționeze violent
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Benzină la discreție. Cât consuma președintele Senatului înainte de tăierile lui Bolojan
Adevarul
„Regina de gheață” l-a pus pe Elon Musk la punct. Trump are încredere deplină în ea
wowbiz.ro
Primele imagini cu hoții care au furat tezaurul dacic din muzeul olandez. Momentul în care au fost surprinși pe camerele de supraveghere în timp ce provoacă explozia
Spynews
Vești bune pentru români! Se dau 200 lei lunar la pensie. Cine poate să beneficieze
Spynews
Ce vârste au fiicele Adelinei Chivu de la X Factor. Imagini emoționante cu prezentatoarea TV și fetele ei | FOTO
Evz.ro
Majoritatea șoferilor fac această gafă. Puțini pot să renunțe la acest obicei
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Care este noua formulă de calcul a pensiilor 2025: Majorarea pensiilor ar urma să se facă abia din toamnă
Cancan.ro
Zodia feminină care va fi cerută de soție anul acesta. Cristina Demetrescu: '2025 este un an al căsătoriei'
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Carte de identitate 2025. Românii obligați să-și schimbe buletinul. Nu expiră, dar nu-l mai pot păstra
StirileBZI
Bani în plus pentru profesori în 2025! Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
stirilekanald.ro
Ea este Alina, femeia de 33 de ani, omorâtă în bătaie de soț. Înainte au petrecut la niște prieteni: "A tras-o ca pe o cârpă pe la noi prin curte"
substantial.ro
Români blocați în Nord-Kivu, Republica Democratică Congo, din cauza conflictului rebel
MediaFlux
LOVITURĂ pentru CINCI MILIOANE de PENSIONARI! Situația se complică din 2026
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Încă un tezaur românesc furat după spargerea unui zid